Federatia Română de Modelism în parteneriat cu AutoRC Hobby Store organizează, în premieră naţională în perioada 20-22 septembrie 2013, primul eveniment internaţional de automodelism intitulat "International Romanian Nitro Cup".
Competiţia se va desfăşura lângă Bucureşti, în localitatea Frumuşani, pe unicul circuit specializat de automodelism din Europa de Est - Hobby Arena.

"International Romanian Nitro Cup" este primul eveniment de mare amploare desfăşurat vreodată la noi în ţară cu participarea extraordinară a unor piloţi de elită mondială. Clasele la care se va concura sunt 1:8 IC si 1:10 IC, premiile în bani acordate de organizatori fiind pe măsura unui concurs de asemenea anvergură.
Curse spectaculoase de maşini, o expoziţie de automodele vintage unicat în lume şi numeroase alte surprize sunt rezervate spectatorilor care, pe toată durata evenimentului, vor avea acces gratuit.