Povestea lui Gerd Muller, fotbalist cu o performanţă rară: mai multe goluri decât meciuri în tricoul naţionalei germane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gerd Müller. FOTO Getty Images
Gerd Müller. FOTO Getty Images

Jucător referinţă pentru poziţia de atacant central, fostul internaţional Gerd Müller a decedat, duminică, la vârsta de 75 de ani, lăsând fotbalul german şi cel mondial în doliu, după trecerea în nefiinţă a unuia dintre marile nume ale anilor 70, informează lefigaro.fr, care citează AFP.

Bayern München, club ridicat de Muller în vârful Europei de trei ori (1974, 1975 şi 1976), a anunţat ştirea duminică, plângând un atacant care "a scris istorie", la nivel de echipă de club, dar şi la naţională.

"Este o zi tristă şi neagră pentru Bayern şi pentru toţi fanii săi. Gerd Müller a fost cel mai mare atacant care a existat vreodată, o personalitate a fotbalului mondial", a declarat preşedintele clubului bavarez, Herbert Hainer, într-un comunicat.

În paralel, site-ul clubului bavarez a afişat culorile alb-negru, ca semn de doliu, la fel ca logo-ul său de pe reţelele de socializare.

Atins de maladia Alzheimer din februarie 2015, boală făcută publică de Bayern câteva luni mai târziu, Muller a fost internat într-o unitate specializată. Pentru împlinirea a 75 de ani (3 noiembrie 2020), soţia sa, Uschi, a susţinut un interviu emoţionant, descriind cu jenă "alunecarea lentă spre viaţa de dincolo” a soţului ei, victimă a necruţătoarei boli.

"Este aproape 24 de ore din 24 în pat, are doar momente rare de luciditate. Este frumos când deschide puţin ochii. Uneori, reuşeşte să spună da sau nu mişcând o genă (...) este calm şi liniştit, cred că nu suferă", a spus ea, asigurând că soţul ei "nu se va plânge" că şi-a pierdut recordul de golurile marcate într-un sezon în Bundesliga, în faţa polonezului Robert Lewandowski.

Semn al sorţii, această bornă istorică de 40 de goluri marcate în sezonul 1971/72 a căzut la sfârşitul lunii mai, când atacantul central al echipei Bayern a înscris golul cu numărul 41. Pe Instagram, polonezul i-a adus imediat un omagiu predecesorului său, postând o fotografie a lui Müller, însoţită de un simbol al rugăciunii, mâinile unite.

Lumea fotbalului nu a aşteptat moartea lui pentru a face o plecăciune în faţa acestui jucător de 1,75 m, uşor îndesat şi incredibil de plin de viaţă, care a câştigat Campionatul European în 1972 cu fabuloasa echipă a portarului Sepp Maier, un alt monstru sacru.

Pentru Karl-Heinz Rummenigge, unul dintre succesorii săi la trofeul Balonul de Aur şi actual şef al clubului Bayern, "Gerd Müller a fost cel mai bun atacant central din toate timpurile".

"Un atacant cum nu vom mai vedea niciodată în fotbalul modern", a adăugat Joachim Low, selecţionerul campioanei mondiale din 2014.

După Cupa Mondială din 1974, "Bombardierul" hotărâse la doar 28 de ani să pună capăt carierei sale internaţionale, crezând că un titlu de campion mondial îi oferea cea mai frumoasă ieşire. Dar a continuat să îi facă fericiţi pe fanii lui Bayern Munchen până în 1979, echipă cu care a câştigat, pe lângă cele trei trofee ale Cupei Campionilor Europeni, patru titluri în prima ligă germană (1969, 1972, 1973, 1974), patru trofee ale Cupei Germanie, unul al Cupei Cupelor şi altul al Cupei Intercontinentale.

Dar după o ultimă aventură în Statele Unite (1979-1981), unde a jucat la Fort Lauderdale, Muller s-a cufundat în alcool şi depresie imediat ce s-a retras din sport. El a fost salvat de prietenul şi fostul său coechipier, Uli Hoeness, care i-a propus să se întoarcă la Bayern Munchen pentru a antrena echipa de rezerve.

Muller a marcat peste 700 de goluri în cariera lui, dar câteva au făcut istorie. O dublă în finala Euro-1972, disputată împotriva URSS (3-0), şi, mai presus de toate, cel decisiv din finala CM-1974, pe terenului lui preferat, cel din Munchen, scor 2-1 împotriva favoritilor olandezi conduşi de Johan Cruyff. Acest gol, "cel mai important" al carierei sale, a spus el, a fost şi cel cu numărul 68 şi ultimul înregistrat în 62 de selecţii şi al XIV-lea în tot atâtea meciuri la turneele finale ale Cupei Mondiale (1970, 1974).

Gerd Muller "este una dintre cele mai mari legende ale clubului Bayern, performanţele sale rămân fără egal până în prezent şi vor face parte pentru totdeauna din marea istorie a fotbalului de la Bayern şi al Germaniei", a declarat fostul portar al Nationalmannschaft Oliver Kahn, în prezent manager la clubul din Munchen.

Germania îşi va aminti multă vreme de acest atacant vivace, excelent la anticipare, exploziv, deşi îndesat şi viguros, cu "picioare scurte" chiar, dar şi cu statistici excepţionale.

"Sunt convins că oamenii vor vorbi în continuare despre el peste o sută de ani”, a spus, în noiembrie 2020, bunul său prieten Franz Beckenbauer, alături de care a fost campion mondial în 1974 şi de trei ori campion european la nivel de echipe de club, din 1974 până în 1976.

"Kaiser Franz", pe care germanii îl consideră cel mai mare jucător din istoria lor, a arătat chiar smerenie în faţa talentului fostului său coechipier: "În ochii mei, el este cel mai important jucător din istoria lui Bayern. Datorită golurilor sale, clubul a ajuns la nivelul internaţional la care încă evoluează".

Muller are o performanţă rar întâlnită pentru un fotbalist, mai multe goluri la echipa naţională decât selecţii: 68 de goluri în 62 de meciuri pentru tricoul alb al Germaniei de Vest (RFG).

Într-un scurt comunicat postat pe Twitter, federaţia a adus un omagiu bombardierului său.

"DFB (n.r. - federaţia germană) deplânge dispariţia unuia dintre cei mai mari fotbalişti germani din toate timpurile. Odihneşte-te în pace Gerd Müller! Inimile noastre se îndreaptă către soţia sa şi către familia lui”, a arătat DFB.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite