Mircea Lucescu, selecţioner: presa rusă confirmă, „Il Luce“ neagă. De ce antrenorul nu recunoaşte mutarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La câteva ore după ce a obţinut o victorie istorică în grupele Ligii Campionilor cu Şahtior, tehnicianul de 69 de ani a avut o întâlnire importantă cu patronul „minerilor“.

Şahtior s-a întors în Ucraina, imediat după victoria istorică obţinută în Belarus. 

A doua zi după meciul cu BATE, site-ul rusesc, vesti.ru, a aruncat „bomba“: „Mircea Lucescu s-a întâlnit cu patronul celor de la Şahtior, Rinat Ahmetov, iar acesta şi-a dat acordul ca românul să antreneze, în paralel, Şahtior şi naţionala ţării sale“.

Imediat însă, „Il Luce“ a negat această variantă pentru gsp.ro: „Nu am vorbit cu nimeni despre subiect! Sunt doar invenţii ale presei ruseşti!“. În ciuda acestei declaraţii, ruşii susţin că Mircea Lucescu va fi instalat pe banca României până la finalul acestei săptămâni, el urmând să semneze un contract cu FRF până în 2018. Apoi, până în vară, „Il Luce“ va pregăti Şahtior şi echipa naţională, în paralel, urmând ca după terminarea sezonului să fie selecţionerul României în regim full-time.

Negociază cu Burleanu

Mai multe surse din anturajul tehnicianului de 69 de ani susţin că, după ce a primit acceptul lui Ahmetov de a prelua naţionala, „Il Luce“ a demarat tratativele cu Răzvan Burleanu în ceea ce priveşte condiţiile colaborării. E de aşteptat ca rezultatul acestor negocieri să fie anunţat cât de curând, mai ales că şeful FRF a promis că va dezvălui numele noului selecţioner până la finalul săptămânii.

23 de zile au mai rămas până la următorul meci al României, cel cu Irlanda de Nord, programat pentru 14 noiembrie.   
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite