Lista completă a posibililor adversari ai Stelei în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. 17 nume, niciunul de speriat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steaua a câştigat în vară titlul cu număr 25, şi al doilea consecutiv. FOTO: Răzvan Păsărică
Steaua a câştigat în vară titlul cu număr 25, şi al doilea consecutiv. FOTO: Răzvan Păsărică

Steaua are o dilemă, legată de numele noului antrenor, dar şi o certitudine. În weekend s-au încheiat campionatele din Ungaria şi Muntenegru şi s-a definitivat astfel lista posibililor adversari ai roş-albaştrilor în preliminariile Ligii Campionilor.

Pe 15-16 iulie, Steaua începe un nou parcurs european. La fel ca şi în sezonul trecut, debutează tot în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. 

Campioana României are însă un avantaj, graţie pedigree-ului european, acela că va fi cap de serie în toate cele trei tururi preliminare pe care le are de parcurs până la milioanele de euro din grupe. 

Ultimele două necunoscute, de pe lista posibililor adversari din turul 2 preliminar, s-au aflat în weekend, după ce Debrecen a câştigat titlul în Ungaria, iar Sutjeska a triumfat în Muntenegru. 

Datorită coeficientului european, maghiarii au intrat şi ei pe lista capilor de serie din această fază a competiţie, unde Steaua e chiar prima, ex-iugoslavii, în schimb, pot fi adversarii roş-albaştrilor. 

Lista completă cuprinde 17 nume, însă niciunul nu impresionează. 

Steaua ar mai putea întâlni în turul 2 preliminar echipe precum KR Reykjavik (Islanda), F91 Dudelange (Luxemburg), Valletta (Malta) sau FC Santa Coloma (Andorra). 

Lista posibililor adversari ai Stelei în turul II preliminar

Dinamo Tbilisi (Georgia)

Malmo FF (Suedia)

KR Reykjavik (Islanda)

Stromsgodset (Norvegia)

F91 Dudelange (Luxemburg)

The New Saints (Ţara Galilor)

St. Patrick’s (Irlanda)

Skenderbeu Korce (Albania)

Levadia Tallinn* (Estonia)

Rabotnicki Skopje (Macedonia)

Valletta (Malta)

Zrinjski Mostar (Bosnia-Herţegovina)

Cliftonville (Irlanda de Nord)

Torshavn* (Insulele Feroe)

Zalgiris Vilnius (Lituania)

Sutjeska Niksic (Muntenegru)

Santa Coloma* (Andorra)

*dacă îşi vor câştiga meciurile din turul I preliminar, unde pleacă drept favorite

Date preliminarii Liga Campionilor

23 iunie – tragerea la sorţi a meciurilor din turul I şi II 

15/16 iulie şi 22/23 iulie – turul II 

18 iulie – tragerea la sorţi a meciurilor din turul III

29/30 iulie şi 5/6 august – turul III 

8 august – tragerea la sorţi play-off

19/20 şi 26/27 august – play-off

Citeşte şi 

ANALIZĂ Ce adversari pot întâlni echipele româneşti în cupele europene. Când încep tururile preliminare

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite