Egal pentru Getafe la Levante, dar echipa lui Contra se îndreaptă spre liga a doua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprian Marica
Ciprian Marica

Getafe, echipă antrenată de Cosmin Contra, a reuşit un egal, într-o deplasare dificilă, la Levante, dar n-a ieşit din zona retrogradării.

S-a terminat 0-0, cu Marica, titular, timp de 70 de minute, însă scorul nu o ajută prea mult pe Getafe, care avea neapărat nevoie de victorie. A fost al şaptelea meci al lui Contra pe banca echipei spaniole, şi a treia remiză obţinută, în afara acesteia el având în palmare o singură victorie şi patru înfrângeri.Punctul obţinut nu o scoate însă pe Getafe din zona retrogradării, avînd doar 32 de puncte, iar în prezent ocupă locul 18 şi este la egalitate cu Valladolid. Totuşi, Almeria ar putea să treacă peste Getafe dacă va câştiga disputa de pe teren propriu cu Celta Vigo. 

Etapa viitoare, echipa lui Cosmin Contra va primi vizita Malagăi, formaţie care ocupă locul 11, cu 38 de puncte. Pe lîngă acest meci, Getafe va mai avea la dispoziţie doar 3 meciuri pentru a reuşi să se salveze de la retrogradare.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite