CTP „mătură“ cu Rusia putinistă şi explică rolul femeii în viziunea acestui stat agresor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CTP

Cristian Tudor Popescu a fost revoltat de reacţiile venite din Rusia, după interviul incendiar al Dariei Kastkina (25 de ani, 12 WTA), în care cea mai bună rusoaică din clasamentul WTA a recunoscut că e lesbiană şi şi-a îndemnat conaţionalii să-şi schimbe cetăţenia.

Daria Kasatkina a fost în prim-plan, în această săptămână, fără să fi jucat în vreun turneu WTA. Iar asta pentru că, dând dovadă de mult curaj, rusoaica a vorbit, mai întâi, despre orientarea ei sexuală, după cum Adevărul a scris aici, pentru ca apoi să aibă un mesaj tranşant pentru sportivii ruşi, care suferă din cauza sancţiunilor impuse după război.

Văzând declaraţiile date de Kasatkina, dar şi reacţiile dure apărute în Rusia, Cristian Tudor Popescu a scris, astăzi, un editorial acid, în rubrica sa săptămânală din „Gazeta Sporturilor“. 

Adevărul oferă, în rândurile de mai jos, cele mai importante fragmente din textul semnat de reputatul comentator, cu precizarea că varianta integrală poate fi citită aici.

Ce a scris Cristian Tudor Popescu?

*Daria Kasatkina, una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din lume, nr. 12 WTA, a fost făcută trădătoare de ţară de către Evgheni Trefilov, fost selecţioner al naţionalei de handbal a Rusiei.

*Cât despre relaţia afirmată public de Daria cu o femeie, „antrenorul” Trefilov a numit-o „latură murdară în care îi târăsc pe oameni în văzul lumii”.

*Trefilov este antrenorul sovietic tipic, îl poţi întâlni şi la hocheiul, şi la fotbalul,  şi la atletismul, şi în federaţiile oricărui alt sport din ţara vecină şi prietenă. Este, înainte de orice, politruc sau kaghebist.

*Pentru Rusia, care tânjeşte să fie din nou URSS şi ceva bonus, sportul a fost dintotdeauna chiar mai mult decât politică, a fost război.

*Orice competiţie sportivă este pentru statul rus o „operaţiune specială”, în care ceilalţi concurenţi, mai cu seamă occidentalii, sunt duşmani care trebuie călcaţi în picioare de ruşi, rasa supremă a planetei (Evgheni înseamnă, la origini, în greacă, ins aparţinând unei rase superioare). O medalie, un titlu pierdut este o înfrângere în marele război Rusia-restul lumii.

*Tot adorarea războiului înseamnă şi atitudinea antihomosexuali a lui Trefilov, reprezentativă pentru Rusia putinistă. Sportivă sau nu, femeia rusă nu are voie să se împerecheze decât cu un bărbat rus; ea există ca să dea naştere unei cantităţi suficiente de carne de tun pentru următorul război pornit de Maica Rusia...

CITEŞTE ŞI:

Rusoaica Daria Kasatkina, dezgustată de războiul lui Putin: Ce riscă pentru declaraţiile ei

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite