Brădişteanu: "Duckadam scapă momentan de operaţie, nu are leziuni coronariene semnificative"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele de onoare al Stelei, Helmuth Duckadam, scapă momentan de operaţie, întrucât coronarografia nu indică leziuni semnificative, putând fi rezolvate prin tratament.

"Coronarografia efectuată joi la prânz este fără leziuni semnificative. De aceea, cred că voi opta pentru tratament medicamentos antiaritmic, coronarodilatator", a spus Şerban Brădişteanu.

Duckadam a venit la Spitalul de Urgenţă Floreasca la sfârşitul săptămânii trecute, acuzând durere în piept şi tulburare de ritm cardiac, a precizat Şerban Brădişteanu.

Helmuth Duckadam a fost operat în 25 septembrie 2012, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, pentru eliminarea cheagurilor de sânge de pe artera braţului drept şi introducere a unei grefe pe porţiunea de arteră subţiată.

Duckadam a fost atunci diagnosticat cu insuficienţă arterială acută la braţul drept, fiind operat de o echipă condusă de medicul Şerban Brădişteanu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite