Anghelache a dezvăluit adevăratul motiv al plecării lui Stoican de la Dinamo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anghelache nu a avut niciodată o relaţie cordială cu Stoican
Anghelache nu a avut niciodată o relaţie cordială cu Stoican

Preşedintele lui Dinamo a lămurit cauzele plecării lui Flavius Stoican de la Dinamo, el precizând că tehnicianul a ales să demisioneze din cauză că oficialii din "Stefan cel Mare" au negociat cu Claudiu Niculescu preluarea echipei.

Flavius Stoican a renunţat în urmă cu câteva săptămâni la banca tehnică a echipei Dinamo, deşi nu a avut vreo ofertă concretă din partea altui club. Motivele care l-au determinat pe tehnician să plece din "Stefan cel Mare" au fost dezvăluite abia acum de preşedintele Anghelache. Potrivit acestuia, Stoican ar fi demisionat ca urmare a faptului că oficialii dinamovişti au fost interesaţi de aducerea lui Claudiu Niculescu ca antrenor.

"Flavius a venit la mine şi mi-a spus că ştie că Negoiţă a vorbit cu Niculescu. I-am spus care e problema şi atât! Dovadă este că nu s-a întâmplat nimic. Noi, după ce a plecat Stoican, am promovat omul pe care îl aveam în conducerea tehnică şi nu a fost rău. Dănciulescu a lucrat la fel ca Flavius. Cred că cei doi s-au şi consultat înainte de meciul de la Mediaş", a comentat Anghelache la Dolce Sport.

Preşedintele lui Dinamo a negat că ar fi avut vreo implicare în plecarea lui Stoican de la echipă. "Eu nu am discutat cu el atunci, nu ştiu contextul în care a luat decizia să plece, ştiu doar că a discutat cu domnul Negoiţă. N-a fost nicio discuţie în contradictoriu. Eu nu credeam că va pleca, mai ales că avusesem o discuţie la telefon. În cele 14 luni la Dinamo a făcut treabă bună, s-a înhămat perfect la strategia clubului", a mai spus Anghelache. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite