Titlul după care nu mai e nicio ştire

În fascinantul ev al Internetului, glorios pentru răspândirea informaţiei şi odios pentru acurateţea producerii şi propagării, am citit o interpretare potrivit căreia soldatul de la Maraton ar fi fost primul om care a furnizat o ştire.

Sunt înclinat să cred că atunci când mesagerul atenian Fidipide le-a adus alor săi vestea victoriei, enunţul „Bucuraţi-vă, am învins!“ nu era o ştire, ci o sinteză a ştirii. Era, de fapt, titlul.

Dacă eroul grec ar fi adus o ştire, s-ar fi cuvenit să relateze unde a avut loc confruntarea dintre greci şi perşi şi să estimeze câte victime au fost în ambele tabere. Să citeze surse şi de la unii, şi de la alţii, să  prezinte circumstanţele victoriei, precum şi consecinţele ei, atât asupra învingătorilor, cât şi asupra învinşilor. Apoi, după ce şi-ar fi tras sufletul, şi-ar fi făcut loc, firesc, follow-up-ul: poveşti din timpul confruntării, portrete de eroi şi de laşi, o analiză a modului în care se va repercuta bătălia de la Maraton asupra comunităţii ateniene pentru care relata, precum şi modul în care a fost repurtat succesul. Sau, desigur, să-l lase pe Herodot să povestească toate acestea, în pofida suspiciunilor că mărturiile istoricului nu erau nici neutre, nici tocmai adevărate.

Dar, vedeţi dumneavoastră, după ce a parcurs peste 40 de kilometri în fugă, abandonându-şi pe drum armura grea, scutul şi lancea, hoplitul Fidipide a dat titlul şi n-a apucat să mai dezvolte ştirea exclusivă şi prezentată în premieră, deoarece a murit pe loc. Aşa că am rămas doar cu titlul.

Circa patru veacuri mai târziu, romanii conştientizau deja valoarea şi însemnătatea titlului. Conform lucrării „A History of  News“ de Mitchell Stephens, cei care citeau ştirile scrijelite (ele erau deja scrise, dar şi răspândite oral sau cântate) înţelegeau relevanţa unei relatări încă din titlu. Astfel, relatarea unui cutremur avea un titlu lăţit pe şase coloane (acoperind întreg formatul suportului pe care era aşternută ştirea), iar un incendiu, una singură.

Venim abrupt în prezent, mai precis în spaţiul virtual al jurnalismului de aiurea (dar ne vom referi mai cu seamă la cel autohton), pentru a constata că ştirile din mediul de informaţii online au involuat până la anul 490 Î. Hr. După titlu, pe care îl vezi înainte să dai click, nu mai urmează nicio ştire. A spune că e firesc, deoarece, continuând paralela cu soldatul atenian, a murit presa e doar o abordare superficială.

O abordare ceva mai puţin superficială ne face să descoperim că titlurile din presa de referinţă de pe Internet nu au nici măcar valoarea enunţului „Bucuraţi-vă, am învins!“. Majoritatea plutesc într-o ciorbă denumită peiorativ „yellow journalism“, adică acel gen de a face presă neprofesionist şi lipsit de etică.

Titlurile de azi sunt prefabricate pentru a crea curiozitate şi false aşteptări, dar şi pentru a tupila cât mai iscusit presupusa informaţie care, la citirea articolului, se va dovedi un melanj de supoziţii, comentarii personale şi exagerări subsumate genericului „aici putea fi o ştire, dar nu e, v-am păcălit!“. Dezinformează în mod deliberat, sunt excesiv de evazive, neinteligibile, fac risipă de semne de punctuaţie, sunt doldora de ipoteze şi de ambiguitate, nefondate, senzaţionaliste.

Subliniez, aceste constatări vizează doar presa virtuală aşa-zis de calitate, fără să ia în seamă tabloidele care au răspândit acest mod de a nu face presă chiar şi pe burtierele (da, şi acelea sunt titluri, vai de ele!) jurnalelor TV.

Dar să lucrăm cu materialul clienţilor. Iată câteva pilde din presa percepută drept de calitate de la noi. „Prognoza meteo până pe 22 decembrie. Cât de frig va fi şi când va ninge în fiecare regiune a ţării“ (HotNews). Deşi banal, primul enunţ e corect, cu toate că s-ar încadra mai degrabă la categoria supratitlu. Al doilea, însă, te trage prea evident de brăcinari ca să mai dai un click şi-ţi asmute curiozitatea – cât, când – fără să-ţi spună însă cât şi când! Nu era mai limpede un mesaj de genul „vreme rece, cu ninsori în primul interval“, respectând convenţiile de presă – nu poţi să dai chiar tot în titlu! – de când lumea?

„Audieri LA SECRET în comisia antiBăsescu. Cum a răspuns şeful CEC, în spatele uşilor închise, la întrebarea dacă se fac presiuni politice pentru acordarea creditelor“ (Gândul). Trecem repede peste cuvintele-cheie, potrivite ca să fie SEO, şi peste jalnicele majuscule (ţipă la cititorul de calitate: „boule, vezi că e important!“), ca să contatăm că avem un exemplu clasic de, aşa cum se zice în jargonul gazetăresc, „titlu de lucru“. Adică înşiruim elementele e o foaie, în şedinţă. Abia apoi  încercăm apoi să îi dăm o formă succintă, atrăgătoare, în litera şi în spiritul produsului la care lucrăm. Aici a rămas aşa, dacă merge cu astfel de enunţuri descriptive la Huffington Post şi la Daily Mail, de unde am copiat precum  premierul, merge şi la noi!

„Unde vor lovi falimentele în anul 2014? Sectoarele alimentar şi imobiliar, în pericol“ (Adevărul). În acest caz, ne delectăm cu un delicios dialog purtat de titlu cu sine însuşi. Întreabă (când şi-au făcut loc interogativele în titlurile presei de referinţă?), dar şi răspunde, pentru orice Gâgă.

„ANUNŢ ŞOC PENTRU CEI CARE N-AU CALCULATOR“ (EVZ). În acest caz, nu prea mai rămâne nimic de comentat, cu excepţia menţiunii că tocmai cei vizaţi n-ar putea citi ştirea, fiind pe site, or, săracii, dacă n-au calculator, sunt scutiţi de şoc. Găsiţi îmbietoare asemenea enunţuri care nu zic nimic, dar o fac zbierând, cu verzale şi sentinţe?

La finele acestei timide analize, îmi vine să cred că dacă ştia ce se va alege de moştenirea lui, soldatul de la Maraton ar fi preferat să se întoarcă de pe front la pas şi să nu mai dea nicio ştire.

Acest publicat pe horiaghibutiu.ro.