Sindicatele din sănătate se pregătesc pentru proteste de amploare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicaliştii din Sănătate se pregătesc să iasă în stradă
Sindicaliştii din Sănătate se pregătesc să iasă în stradă

Sindicaliştii din sănătate sunt decişi să iasă în stradă, reclamând nemulţumiri privind legea salarizării şi regulamentul de sporuri. Preşedintele SANITAS, Viorel Huşanu, a transmis o scrisoare tuturor membrilor, în care anunţă programul protestelor.

Prima acţiune de proteste va fi pichetarea Ministerului Finanţelor Publice, potrivit Ştiri pe surse. 

"Având în vedere Hotărârea Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS din România de a demara o serie de acţiuni sindicale care vor cuprinde pichetarea unor ministere, strângerea de semnături în vederea organizării unei greve generale, organizarea unui miting precum şi a unei greve (dacă se vor strânge suficiente semnături în acest sens), Uniunea Sindicală SANITAS Bucureşti va deschide şirul acestor acţiuni cu pichetarea Ministerului Finantelor Publice în data de 20 martie 2018, între orele 11:00 — 13:00.

Sindicaliştii din Sănătate revendică creşterea salariului de bază pentru toţi angajaţii sistemului sanitar şi de asistenţă socială; adoptarea unui regulament de sporuri care să ţină cont de condiţiile efective în care personalul îşi desfăşoară activitatea; In prezent negocierea se poartă pe o „Anexă nr. 10" care seamănă mai mult a „ajutor social" şi care nu respectă deloc principiile privind acordarea sporurilor prevăzute în legea salarizării; eliminarea plafonului de 30% pentru sporuri, prevăzut la art. 25 din Legea nr. 153/2017, plafon care cuprinde următoarele : „suma sporurilor, primelor, indemnizaţiilor inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă.... precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale dar şi gărzile medicilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite