Rafila: Rata de reproducere a SARS-CoV-2 a ajuns la cel mai mare nivel înregistrat de la debutul pandemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Calin
FOTO Inquam Photos / George Calin

Rata de reproducere a SARS-CoV-2 a ajuns la 1, 7, cel mai mare nivel înregistrat de la debutul pandemiei, iar asta înseamnă că o persoană infectată îmbolnăveşte mai mult de o persoană, a declarat, luni, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. Potrivit lui, este posibil ca numărul de infecţii Covid-19 să ajungă la zeci de mii în următoarea perioadă.

„Aproape de această valoare a fost în valul 4, 1,63 sau 1,63 cred că a fost la un anumit moment, în momentul de faţă avem în jur de 1,7. (…) Asta înseamnă că o persoană infectată îmbolnăveşte 1,7 persoane dacă se poate spune aşa, adică îmbolnăveşte mai mult de o persoană. (…) E mult pentru că, mai ales având în vedere durata de incubaţie care e destul de scurtă, mai ales pentru tulpina Omicron e de 3-4 zile, asta înseamnă că la 3-4 zile ar trebui să înmulţim cu 1,7 numărul de cazuri înregistrat în intervalul acesta de timp”, a declarat ministrul Sănătăţii, la Europa FM.

Ministrul Sănătăţi atrage atenţia că este posibil ca numărul de infecţii Covid-19 să crească foarte mult.

„În momentul de faţă ne aflăm în mod evident pe un trend crescător şi rămâne să vedem în zilele următoare care va fi evoluţia. Sperăm să se stabilizeze dar nu cred că trebuie să fim extrem de optimişti în acest moment (...)

E posibil să avem şi în România zeci de mii de cazuri. Gândiţi-vă că o ţară de 3 ori şi jumătate mai mare decât noi, cum este Franţa, a ajuns la un sfert de milion de cazuri înregistrate zilnic, aşa că nu putem exclude o astfel de evoluţie. Cel mai important este modul în care vom fi capabili să preluăm persoanele care au nevoie de spitalizare”, a adăugat ministrul.

Profesorul Rafila a mai spus că „proporţia de cazuri care au complicaţii şi care duc chiar la deces, între persoanele vaccinate şi cele nevaccinate, este de 1 la 9, (...) iar în ceea ce priveşte proporţia persoanelor internate în spitale dintre persoanele infectate cu noul coronavirus acolo diferenţele nu sunt aşa de mari.” 

Cât despre evoluţia pandemiei la nivel mondial, sunt posibile două scenarii: fie vom asista la o stabilizare şi un regres al pandemiei, fie vom avea parte de o nouă variantă a SARS-CoV-2, şi mai uşor transmisibilă. Vom vedea mai multe spre vară, a spus ministrul Alexandru Rafila.

„Toată lumea speră că acest val Omicron să fie ultimul care pune probleme majore sănătăţii publice. E clar că această infecţie nu va dispărea, important este să nu mai fie cazuri multe într-o perioadă scurtă de timp, care să bulverseze sistemele de sănătate. O să ştim mai multe spre vară în ceea ce priveşte o potenţială stabilizare a pandemiei şi un regres al numărului de cazuri în majoritatea statelor lumii sau o să vedem dacă, Doamne fereşte, apare o altă variantă care se răspândeşte cu uşurinţă”, a conchis ministrul Sănătăţii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite