Postarea emoţionantă a unei femei pe Facebook: Sechestrată de un şofer şi luată în râs de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din ce în ce mai multe femei aleg să scrie pe paginile personale de Facebook despre experienţele de agresiune prin care au trecut şi care a fost reacţia poliţiştilor.

„Acum vreo 2 ani, un şofer al unei companii de ridesharing m-a sechestrat efectiv. A blocat uşile de la maşină şi a plecat din faţa blocului meu în trombă, după ce a hotărât într-o fracţiune de secundă că nu, n-o să ma lase acasă. Am trecut pe lângă un filtru de poliţie, am deschis geamul şi am urlat cât m-au ţinut rărunchii. Idiotul a oprit, le-am explicat politiştilor situaţia, iar reacţiile au fost “Haideţi, împăcaţi-vă, că e tarziu”, “Domnişoară, dar poate aţi zis ceva şi l-aţi supărat”, “Domnisoara, cred ca ati interpretat gresit ce s-a întâmplat, cu toţii suntem obosiţi la ora asta (in jur de 23)”. 

Recunosc, nu am făcut nicio plângere nicaieri. Pentru că ştiam ca n-o să ma bage în seamă nimeni, pentru că în urma cu câţiva ani, când un vecin m-a pocnit de mi-a mutat faţa din loc şi am facut plangere, nimic nu s-a intamplat. Pentru ca stiu că nu dau doi bani pe noi şi că orice ni s-ar întampla, nu doar ca nu ne apăra, dar eventual aflăm şi că a fost din vina noastră. În seara respectivă am plecat spre casă pe jos, plângând in hohote, frustrata şi neputincioasa. Iar ei au ramas la glume cu soferul respectiv. I-am auzit râzand impreuna in spatele meu. Asta e ţara în care trăim”, a relatat femeia pe Facebok. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite