Numărul pensionarilor din România, în scădere în ultimul trimestrul al anului trecut. Pensia medie lunară - 811 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În trimestrul IV al anului 2013, numărul mediu de pensionari a fost de aproape 5,4 milioane de persoane, în scădere cu 62.000 faţă de acelaşi trimestru al anului precedent. În aceeaşi perioadă pensia medie lunara a fost de 811 lei, mai mare cu 3,2% faţă de acelaşi trimestru al anului precedent şi cu 0,4% faţă de trimestrul III 2013.

Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 87,0% în totalul celor de asigurări sociale.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 811 lei în trimestrul IV 2013, cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă depăşind 350 de lei (650 de lei în judeţul Giurgiu faţă de 1.025 de lei în Capitală).

Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (72,8%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial – au reprezentat 2,1%.

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual - indemnizaţie socială), în trimestrul IV 2013 a fost de 542.200 persoane, din care:

  • 396.200 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 8,5% din totalul pensionarilor din aceasta categorie.
  • 146.000 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 26,8% din totalul acestora.
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite