Numărul naşterilor şi al căsătoriilor, în scădere în luna septembrie. Numărul deceselor a crescut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul naşterilor a scăzut în luna septembrie
Numărul naşterilor a scăzut în luna septembrie

Natalitatea şi numărul căsătoriilor au fost, în luna septembrie, în scădere faţă de august, însă numărul naşterilor a fost cu 145 mai mare faţă de aceeaşi lună a anului precedent. De asemenea, şi numărul deceselor a crescut, fiind înregistrate peste 18.600.

Mai exact, în luna septembrie s-au născut 18.212 copii, cu 1.161 mai puţini decât în august, dar cu 145 mai mulţi decât în septembrie 2012, potrivit datelor furnizate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Tot în septembrie a fost în creştere şi numărul deceselor, fiind înregistrate 18.646, mai multe cu 131 decât în luna august şi cu 958 faţă de septembrie 2012, a precizat INS.

Potrivit sursei citate, s-a înregistrat o scădere în ce priveşte numărul de copii sub un an care au decedat.

„Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna septembrie, a fost de 108 (5,9 copii sub un an la 1000 născuţi-vii), rata fiind în scădere faţă de luna august, când a fost de 7,7 copii sub un an la 1000 născuţi-vii. (...) Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 37 mai mic decât în luna septembrie 2012. Sporul natural provizoriu a fost negativ în luna septembrie, de 434 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), spre deosebire de luna august când a fost pozitiv (858 persoane)”, se arată în comunicatul INS.

La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna septembrie 13.728 căsătorii, cu 8.541 mai puţine decât în august. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform legii a fost de 2.034, cu 107 mai puţine decât în luna august.

În septembrie, numărul căsătoriilor a fost cu 3.115 mai mic decât în aceeaşi lună din anul precedent, iar prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform legii s-au pronunţat cu 410 mai puţine divorţuri în 2013 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite