Anul trecut, prin Societatea Muzicală, o fundaţie culturală pe care am înfiinţat-o de curând, am preluat Concursul Naţional Mihail Jora. Atunci nu le-am cerut concurenţilor să facă prea multe eforturi la înscriere şi ne-a costat scump, fiindcă a trebuit să alergăm zile şi săptămâni întregi după unii ca să ne trimită ce lipsea. Cu această învăţătură de minte, anul acesta am impus ca la înscriere să ne dea fiecare un text de prezentare de o anumită dimensiune, în format editabil, şi câte trei poze portrait şi trei landscape, ca să avem de unde alege în cazul în care câştigă şi trebuie să le facem nişte prezentări oficiale. Şi toate într-un e-mail care să nu depăşească 3Mb.
 
Într-o zi ajunge direct la mine unul dintre e-mailurile pentru înscriere, nu ştiu cum. Şi văd în el trei poze portrait. Identice. Şi încă trei landscape, tot identice şi acelea. Am fost atât de stupefiat (şi ştiu că nu are grade de comparaţie), încât am trimis e-mailul şi celorlalţi din firmă să se amuze şi ei. Credeam că îi las cu gura căscată... Însă peste câteva secunde mă sună secretara, amuzată, dar nu din motivul pe care îl credeam eu: Ehee, dumneavoastră nici nu ştiţi câte telefoane am primit până acum de la concurenţi care ne întreabă dacă pozele trebuie să fie identice...
 
Şi am început să fiu atent la toate înscrierile. Unul suna disperat să ne întrebe dacă îi acceptăm înscrierea doar cu două poze, fiindcă de dimineaţă tot caută fotografii cu el în calculator şi nu a găsit decât două! I-am zis că nu, e absolut imposibil să îl înscriem doar cu două poze în loc de trei. Nu ştiu dacă s-a mai înscris, am uitat să-i cer numele, ca să urmăresc în continuare melodrama.
  
Altul care mi-a trimis poze identice s-a prins repede după ce i-am răspuns că trebuie să fie diferite. Peste câteva minute le reprimesc, puse într-o foaie Word, de data aceasta, una lângă alta: prima mai mică, a două ceva mai mare, iar a treia şi mai mare. Aceeaşi poză, evident...
 
Că tot vorbeam de Word, unul s-a apucat să scrie o scurtă prezentare despre el pe o foaie de hârtie. I-a făcut o poză cu telefonul mobil şi mi-a trimis-o. I-am răspuns că în regulament scrie clar că prezentarea trebuie să fie în format editabil. Da ce e aia format editabil? Păi un fişier în care poţi să scrii şi din care poţi să iei textul ca să-l foloseşti în altă parte. Ahaaa... Ca Wordul? Da, exact, cel mai bine ar fi în Word. OK, sigur, domnu, imediat, se rezolvă! Şi peste câteva minute primesc fişierul Word. A luat poză făcută cu telefonul, a pus-o în Word şi mi-a trimis-o.
 
Un violoncelist mi-a dat o lecţie despre ce înseamnă şi ar trebui să fie spiritul de observaţie. Eu: te rog să-mi trimiţi poze diferite. El: dar sunt diferite, vă rog să vă uitaţi cu atenţie! Şi m-am uitat din nou. Da, erau poze diferite, într-adevăr, m-am făcut de râs... :( Totuşi, m-am mai consolat când le-am arătat şi celorlalţi din birou şi au crezut şi ei, ca şi mine, că sunt identice. Dar nu-i aşa că nici dumneavoastră nu aţi fi observat din prima că sunt puţin diferite cutele de pe mâneca din dreapta, dacă nu le-aş fi marcat eu cu săgeata? Şi nici ca inelarul de la mâna stângă se suprapune puţin peste degetul mijlociu în poza din dreapta, pe când în cea din stânga nu? Ei?
 
Haideţi să facem un mic concurs: cine găseşte cele mai multe deosebiri între cele două poze primeşte de la mine un bilet la concertul de mâine seară de la Atheneu. Simfonia Psalmilor de Igor Stravinski, cu Cristian Macelaru. Merită efortul, simfoniile lui Stravinski sunt o mare, mare raritate în sălile noastre de concert...
 
Dar să revenim la concurenţii noştri. Unul care nu a avut chef să mai caute prin calculator, probabil, ca acela de dinainte, şi-a făcut un selfie şi mi l-a trimis. Dar nu unul trimis de şase ori, cum aţi putea să fiţi tentaţi să credeţi, ci chiar şase selfie-uri diferite! Acum, că sunteţi încălziţi de la pozele de dinainte, observaţi repede diferenţele, nu-i aşa? E suficient să vă uitaţi la poziţiile urechilor din fiecare poză şi să vă daţi seama că nu puteam să-i mai reproşez ceva...
 
Cea mai mare luptă, însă, a fost cu dimensiunile fişierelor. „Ataşez documentele necesare înscrierii la Concursul Mihail Jora 2017, secţia Canto cu menţiunea că nu pot fi trimise într-un singur email din cauza dimensiunii prea mari!”; „Bună ziua! Mulţumesc pentru răspuns, însă nelămurirea mea este următoarea: cum încap fotografiile cerute de dvs. într-un e-mail de 3 MB?„. Câţiva au ratat înscrierea din cauza asta. Acum îmi pare rău că m-am enervat şi m-am ambiţionat să nu-i înscriu până nu se conformează condiţiilor din regulament. :(

Alţii au ratat înscrierea pentru că mi-au scris pe Facebook! Da, am primit şi candidaturi pe Facebook! Le-am găsit după ce mi-a scris cineva să mă uit şi acolo. Pentru că eu nu citesc mesajele de pe Facebook, Linkedin sau orice alt site de acest fel, iar de răspuns acolo, nici atât.
 
Nu m-am gândit atunci să păstrez toate e-mailurile de la concurenţii care s-au luptat din greu cu această înscriere. Ar fi ieşit un articol mult mai lung. Mai ales dacă aş fi scris şi despre mesajele propriu-zise. Dar la ediţia următoare, din 2018, voi fi pregătit...
 
PS: să aibă asta vreo legătură genetică cu dosarele de înscriere de pe vremea comuniştilor, când de fiecare dată trebuia să pui câte două poze de buletin? Cei care s-au înscris atunci îşi aduc aminte foarte bine. Oare câţi puneau atunci poze diferite?