Recent, Consiliul de Stat, curtea supremă franceză, a decis că o cruce, aflată pe o statuie a papei Ioan Paul al II-lea, plasată într-o piaţetă publică din orăşelul Ploermel, în Bretania, încalcă principiul juridic al separării dintre Stat şi Biserică şi trebuie dată jos. Asta după ce monumentul a făcut obiectul unor procese începute din 2010, pe motiv că subvenţionarea statuii, considerată „ostentativă, a fost ilegală.

Cu alte cuvinte, secularismul francez a intrat în acţiune si s-a năpustit cu vigoare asupra simbolului esenţial al creştinismului, sub pretextul că încalcă o lege din 1905, care spune că simbolurile religioase nu au ce căuta în spaţiul public.

Uite aşa s-a năruit tot idealul triadei: liberté, égalité, fraternité. Sau, cel puţin, mă întreb dacă nu cumva este folosit, din când în când, ca o armă de propagandă antireligioasă, pentru că, să recunoaştem, cele trei cuvinte au avut înţelesuri diferite de-a lungul timpului. Să o luăm pe puncte.   

Liberté – ce fel de libertate este aceea în care n-ai voie să pui pe spaţiul public simboluri religioase?  Sună mai mult a cenzură, sau cel puţin a eliberare din „robia religiei” un concept manipulator ateist-ştiinţific, care consideră religie drept „opiu al popoarelor”.

Égalité – oricât m-aş strădui, nu văd unde egalitatea Crucii cu alte simboluri. Pe spaţiul public francez poţi defila cu steaguri curcubeistice, cu măşti de Halloween, cu colţi de vampiri sau chiar şi cu cocoşul galic, dar Crucii nu i se păstrează nici măcar egalitatea de şanse. NU, din start ea trebuie socotită „ostentativă” şi trimisă în zona privată, în catacombe eventual, pentru că altfel braţele ei înţeapă orgoliul militant ateist al seculariştilor francezi.

Fraternité – înţeleasă ca o legătură socială, motivată uneori şi religios, menită a pondera libertatea individului, fraternitatea este ucisă de individualismul contemporan. Adică alţi „fraţi” au voie să-şi aducă simbolistica lor „civilă” pe spaţiul public, dar simbolistica mea religioasă nu are loc? Ce are Crucea creştină aşa de toxic în ea?

Mai grav, nu-mi explic de ce Franţa apelează la o lege din 1905 şi scurtcircuitează în mod totalitarist dreptul la libertatea de religie din Art. 18 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, care spune că „orice om are (...) libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu alţii, atât în mod PUBLIC, cât şi privat...”.

Cu atât mai ciudată este decizia Franţei cu cât ţara este împresurată de cruci, puse în locuri publice. Numai la Ploermel mai sunt două. Cum de până acum nu au deranjat? O să se apuce Franţa să le dărâme pe toate?

Sau poate că, aşa cum deja se întâmplă pe etichete, Crucea trebuie să dispară pentru că poate irita populaţia musulmană, aflată în creştere pe continent?! În acest caz, militanţii secularişti francezi nu sunt decât o unealtă în mâna planificatorilor cinici ai imensei imigraţii din Europa. De altfel, chiar UE şi-a propus ca, din 2018, să promoveze, în premieră, consumul cărnii de... oaie şi de capră. Sigur, n-are nici o legătură cu faptul că majoritatea musulmanilor nu consumă carne de porc.

Căci, nu uitaţi: economicul conduce politicul!