Introducerea votului obligatoriu este curat neconstituţională

Pentru ca votul să devină obligatoriu nu este suficientă o lege, ci este necesară o prevedere expresă în Constituţie. Cum s-ar putea face asta:

De mai multă vreme se tot discută despre introducerea „votului obligatoriu”. Mai ales în preajma unor alegeri, acest subiect nu poate lipsi, tot aşa cum nu poate lipsi muştarul de pe cartonul cu mititei.

De regulă discuţia pe tema obligativităţii votului mai înviorează atmosfera preelectorală şi dă ocazia liderului partidului de la putere (oricare ar fi el) să facă, în final, dovada clemenţei şi înţelepciunii sale, hotărând, încă o dată, să-şi ierte supuşii de la o nouă amendă şi să lase lucrurile aşa cum erau.

Argumente pro sau contra obligativităţii votului pot fi aduse în, relativ, egală măsură, dar nu asta ne propunem acum, din lipsa de spaţiu şi de interes. Dar, în situaţia în care introducerea obligativităţii votului ar fi luată în serios, există şi o problemă serioasă în calea acestei inţtiative, şi anume Constituţia.

Astfel, în Constituţie sunt prevăzute, într-un capitol, drepturile/libertăţile fundamentale şi, separat, în alt capitol, obligaţiile/îndatoririle fundamentale. Tocmai pentru ca unii decidenţi mai inimoşi să nu confunde, în elanul reformator, drepturile cu obligaţiile.

Dreptul de vot, după cum arată şi denumirea, este prevăzut în articolul 36 din Constituţie, în capitolul „Drepturile şi libertăţile fundamentale”. Nu există nicio dispoziţie în articolul 36 sau în alt articol din Constituţie care să prevadă vreo situaţie de excepţie, în care votul este obligatoriu.

În aceste condiţii, pentru ca votul să devină obligatoriu nu este suficientă o lege, ci este necesară o prevedere expresă în Constituţie, în sensul obligativităţii sale. Există două posibilităţi:

1) dacă se doreşte ca votul să devină obligatoriu pentru orice fel de alegeri (prezidenţiale, parlamentare, europarlamentare, locale) este necesar ca  „dreptul de vot” să fie transferat din capitolul „Drepturile şi libertăţile fundamentale” în capitolul „Îndatoririle fundamentale” din Constituţie;

2) dacă se doreşte ca votul să rămână, în principiu, un drept, dar să fie obligatoriu numai în cazul anumitor alegeri, nu este nevoie de transferul acestuia în capitolul privind obligaţiile/îndatoririle fundamentale, ci este suficientă o completare a articolului 36 în sensul prevederii exprese în acest articol din Constituţie a cazurilor în care votul ar deveni obligatoriu.

Un exemplu în acest sens este articolul 32 din Constituţie – Dreptul la învăţătură, care stabileşte că, în principiu, învăţătura este un drept, iar nu o obligaţie, dar prevede o situaţie de excepţie în care învăţământul este o obligaţie, respectiv învăţământul general obligatoriu.

Spre deosebire de articolul 32 din Constituţie, care prevede o situaţie de excepţie în care  există, oximoronic, obligaţia de a-ţi exercita un drept (învăţământul general obligatoriu), în articolul 36 din Constituţie – Dreptul de vot nu există nicio prevedere în sensul obligativităţii votului în vreun caz.

Trebuie menţionat că există şi o variantă şmecherească a propunerii iniţiate de mai mulţi parlamentari care-şi trag seva din popor, în sensul că nu votul e obligatoriu, ci  (doar) prezenţa la vot.

Şmecheria este tipic dâmboviţeană, pentru că tratează separat un element intrinsec al dreptului de vot, prezenţa la vot, pe care-o transformă în obligaţie, tot în lipsa unei modificări/revizuiri a Constituţiei în acest sens. Astfel, printr-un procedeu juridico-parlamentar de tip „alba-neagra”, conţinutul dreptului de vot este grav alterat prin eliminarea opţiunii de a te prezenta sau nu la vot.

Cu alte cuvinte, un drept fundamental prevăzut în Constituţie („dreptul de vot”) nu poate fi transformat, nici partial, într-o obligaţie/îndatorire decât printr-o modificare (revizuire) a Constituţiei. Care se aprobă prin referendum. Printr-o lege, organică sau anorganică, nu poate fi modificată sau contrazisă Constituţia.

Concluzia este că o discuţie serioasă cu privire la introducerea obligativităţii votului sau, în varianta şmecheră, a obligativităţii prezenţei la vot se poate purta doar cu ocazia dezbaterilor pe tema revizuirii Constituţiei, iar nu în preambulul alegerilor prezidenţiale sau parlamentare.

Pe de altă parte, dacă tot vorbim despre transformarea drepturilor constituţionale în obligaţii, cum rămâne, de exemplu, cu dreptul la grevă, prevăzut în articolul 43 din Constituţie? N-ar arăta mai bine ca obligaţie? Sau cum ar arăta introducerea obligaţiei de a te prezenta la grevă, chiar dacă nu participi la ea?

Să nu mai vorbim de „drepul de a fi ales” prevăzut de articolul 37 din Constituţie. Poate îl vor transforma şi pe acesta în „obligaţia de a fi ales”, ca să nu mai avem emoţii despre cine ne va mai conduce de acum înainte: aceiaşi, pentru eternitate; s-ar umple ţara de stabilitate (n-am găsit altă rimă).

text de Dan Mihai – avocat 

Dan Mihai este jurist, cu 34 de ani vechime, din care 20 ca avocat. Este membru al APADOR-CH din 2001. Domeniile de expertiză: legislaţie penală, transparenţă decizională, acces la informaţiile de interes public, libertate de exprimare