Federaţia „Hipocrat”: MS a fost de acord ca legea salarizării în sănătate să fie aplicată din 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentanţii MS au declarat că legea salarizării va fi aplicată din 2016 FOTO Adevărul
Reprezentanţii MS au declarat că legea salarizării va fi aplicată din 2016 FOTO Adevărul

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS) au fost de acord ca legea salarizării în sistemul sanitar să fie aplicată de la 1 ianuarie 2016, a declarat marţi, la finalul protestului organizat în faţa Ministerului Sănătăţii, preşedintele Federaţiei „Hipocrat”, Ion Cotojman.

Aproape 100 de asistenţi medical au pichetat marţi, de Ziua internaţională a asistentului medical, sediul Ministerului Sănătăţii, nemulţumiţi că niciuna din solicitările federaţiilor din sănătate nu a fost soluţionată în mod favorabil până în prezent.

Timp de două ore, protestatarii au scandat: "Vrem salarii decente!", "V-am votat şi ne-aţi uitat!, "Banii pentru sănătate sunt acum în altă parte", "Demnitate pentru sănătate", "Ne-aţi promis şi ne-aţi minţit", arată Mediafax. Liderii sindicali au discutat cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii în timpul acţiunii de protest, însă, susţin ei, nu au obţinut decât promisiuni.

"Sănătatea este bolnavă din toate punctele de vedere. Noi am încercat să atragem atenţia ministerului că nu se mai poate. După discuţiile pe care le-am avut, ministerul spune că nu sunt bani în economia românească, bugetul este pe deficit şi trebuie să respecte deficitul impus de FMI şi Banca Mondială, însă eu am spus că ei impun deficitul, dar nu impun acordarea salariilor în sistemul de sănătate. Am convenit ca până în luna iulie vom avea întruniri programate în vederea negocierii acordării sporurilor de condiţii deosebite de muncă la salariile de bază de încadrare actuale. Ştim foarte bine că sporurile sunt acordate la salariile din decembrie 2009. Astfel, vom repara o greşeală a sistemului salarial din România, aducând salariaţii în drepturile care le-au fost reduse prin lege", a declarat la finalul negocierilor, Ion Cotojman.

Acesta a mai precizat că s-a stabilit ca, în perioada următoare, să fie stabilite mai multe întâlniri şi echipe de lucru comune pe o nouă lege a salarizării în sistemul de sănătate.

"Am căzut de acord ca această lege să fie aplicată de la 1 ianuarie 2016. (...) Nu am discutat cifre în momentul de faţă. Nu avem un buget şi nu avem pe ce discuta în prezent, însă, în funcţie de încasările la bugetul de stat, în funcţie bugetul asigurărilor de sănătate, vom discuta şi în termeni financiari. Este normal ca salariile din sănătate să crească şi este obligatoriu să se întâmple acest lucru din ianuarie 2016", a mai spus liderul sindical. Preşedintele Federaţiei "Hipocrat" a mai spus că, dacă în perioada următoare nu vor exista discuţii punctuale şi pe buget, sindicaliştii iau în calcul şi organizarea altor forme de protest.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, întrebat despre protestul organizat de Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România şi Federaţia Sindicală "Hipocrat", a spus că este într-un dialog deschis cu toate sindicatele din sistemul sanitar. Ministrul Sănătăţii a adăugat că mare parte din revendicările sindicaliştilor sunt legate de acordul cu FMI din 2010, pe care a încercat să-l corecteze.

"Evident că am reuşit să corectăm o parte din nedreptăţi (din acordul cu FMI din 2010, n.r.), problema este că avem un acord pe care l-am moştenit, nu l-am semnat nici eu, nici Guvernul din care fac parte. Încercăm să găsim cele mai bune şi cele mai rapide soluţii. A existat o creştere salarială în ianuarie, iar acum căutăm soluţii pentru o nouă creştere salarială", a mai spus Bănicioiu.

În legătură cu cererile asistenţilor medicali de a pleca să lucreze în străinătate, ministrul Nicolae Bănicioiu a spus că, în ultimii şapte ani, au fost eliberate aproximativ 20.000 de certificate. "În intervalul 2007-2014, au fost solicitate aproximativ 20.000 de certificate, dar nu toţi cei care le-au solicitat au plecat din ţară. Vorbim dintr-un total de 141.000 de asistenţi medicali", a mai spus Bănicioiu.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că un prim pas privind creşterile salariale a fost realizat anul trecut, atunci când au crescut veniturile medicilor rezidenţi, iar un al doilea pas a fost în ianuarie, când toţi angajaţii au primit 100 de lei în plus la salariu. "Există şansa să le mai crească o dată salariul, într-o altă etapă", a spus Bănicioiu, precizând că la acest document se lucrează în prezent şi că nu poate menţiona cu cât vor creşte salariile în sistem.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite