Domnul Crin merge la culcare
0Luni, 10 iulie 2012. Abia instalat la Palatul Cotroceni, Crin Antonescu se şi arată naţiunii, pe înserat, cu aerul unui uzurpator imbatabil şi trufaş.
Pieptul bombat îi conferă statura unui star rock gata să apuce o chitară şi să se dezlănţuie: Eu sunt la Cotroceni, / Eu sunt la Cotroceni, / A, e, mândruţa mea, / Eu sunt la Cotroceni!... Come on everybody... Sunt nambăr oan în stat şi vorbesc de la microfonul dictatorului suspendat... Iu-huuuuu...!
Sâmbătă, 25 august 2012. Dezamăgit de invalidarea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, interimarul Crin Antonescu părăseşte discret patria, oferindu-şi un binemeritat concediu. În urma sa rămân câteva duzini de liberali instruiţi să-l hăituiască pe dictator până în pânzele albe ale sesiunii parlamentare extraordinare, lovindu-l la cvorum şi muşcându-l la Constituţie.
Luni, 3 septembrie 2012. După o vacanţă agitată, Parlamentul revine în Casa Poporului pentru sesiunea de toamnă. La Senat, clopoţelul ar trebui să fie mânuit de preşedintele Camerei, Crin Antonescu, al cărui interimat la Cotroceni s-a isprăvit atât de trist. Dar domnul Crin lipseşte, stabilind un nou record: este primul preşedinte al unei Camere parlamentare care absentează la deschiderea unei sesiuni, în România postcomunistă.
O lună şi jumătate la Cotroceni i-au fost suficiente lui Crin Antonescu pentru a arăta câte parale face. S-au lămurit inclusiv colegii săi de partid (PNL) şi de coaliţie (USL). Cei mai mulţi tac pragmatic, dar unii au început să vorbească. De exemplu, fostul ministru Ioan Rus, care lansează scenarii interesante într-un interviu din „Kamikaze".
„Poate unora le pare simpatică faza cu regele este gol, cine ştie? Poate că, văzând bucile rozalii, vor vota, deşi ştiu de la un prieten de-al meu, care se ocupa de marketing politic, că oamenii nu votează clovni. Din păcate, domnul Antonescu a reuşit în 52 de zile să arate şi lucruri de caracter care puteau să rămână un mister. La experienţa domniei sale, ar fi trebuit să înţeleagă că este şeful statului, nu al unui partid-stat. Chiar aşa, interimar cum era, ar fi putut să-şi creeze un avantaj în viitoarea competiţie. Nu cred că a reuşit, şi-a creat un handicap. Faptul că nu şi-a ţinut promisiunea trâmbiţată de demisie a şocat o întreagă Românie. Dacă se ştia un om slab, trebuia să nu-şi ia angajamente publice. (...) Nu a înţeles că trebuie mereu să dai ceva în schimb chiar şi pentru dorinţa de a deveni preşedinte. Nu ajunge să-ţi exprimi dorinţa şi nici să vorbeşti cu silabe cântat-lungite poporului de la televizor. (...) Cred că a venit şi rândul PSD-iştilor să dea un preşedinte. Nu ştiu ce gândesc tovarăşii mei de partid despre asta, dar cred că ei ştiu ce vreau eu să spun. (...) Noi aveam o înţelegere cu domnul Antonescu pe care eram hotărâţi să o respectăm - nu trebuie să facem plata înainte, ca la bordel. Domnul Antonescu trebuia doar să aibă puţintică răbdare. Din păcate, se grăbeşte şi va pierde foarte mult, poate chiar totul."
Domnul Crin nu trebuie să se supere pe Ioan Rus, ci să tragă aer în piept, pentru că urmează o încercare şi mai delicată: memorabilul portret pe care i-l face Andrei Pleşu într-un interviu din revista „22".
„Dl Crin Antonescu s-a comportat mai mult decât iresponsabil. Nu e normal ca, dintr-o ambiţie personală, să vrei să disloci o naţiune întreagă din propria ei tradiţie europeană şi să o împingi spre furii demne de anii '50. Un om care a făcut, cum-necum, o facultate, un om care, când îşi ia concediu, ca în zilele astea de pildă, nu se duce la Isaccea, ci pleacă totuşi în Occident, un om care iubeşte atât de mult limba engleză încât ţine s-o vorbească chiar dacă n-o ştie, n-ar trebui să se complacă în retorica lui Jirinovski. (...) Eu constat că oamenii de tipul Crin Antonescu trăiesc în funcţie de afecte negative. Asta nu numai că face rău ţării, eu pretind, creştineşte, că le face rău şi lor. Până în plan fizic. Ura te atinge, până la urmă, la ficat. (...) Ce fel de conducere de ţară e asta în care un preşedinte şi un prim-ministru îşi instigă propria populaţie la răzmeriţă? Eu n-am mai auzit aşa ceva. E un caz unic pe lume în care preşedintele unei ţări spune votanţilor lui «protestaţi, ieşiţi în stradă» împotriva celor care au votat altfel decât voi. Vorbesc de această nulitate volubilă care se numeşte Crin Antonescu. Dar o nulitate volubilă poate să fie până la urmă strict decorativă. El însă este periculos. Comportamentul lui e de o neliniştitoare inadecvare. În plus, e într-o poziţie de putere. A practica un discurs în care reapar toate poncifele anilor '50, cu «clică băsistă» în loc de «clică burgheză», cu «agenturi străine», cu anticolonialisme băţoase, de activist «pe linie», e a suferi de o dezordine interioară foarte riscantă, mai ales dacă se manifestă la vârf."
Ce-ar mai fi de adăugat? Poate doar amintirea zicalei prin care Neagu Djuvara l-a caracterizat pe Crin Antonescu, înainte chiar de ororile preşedinţiei interimare: „Prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul".
Şi concluzia trasă de cotidianul german „Frankfurter Allgemeine Zeitung": „Partidul Socialist European a decis să-şi mute congresul de la Bucureşti la Bruxelles. Politicieni de toate culorile evită să se afişeze public alături de Ponta şi de Antonescu".
După toate astea, ce mai poţi face? Conform tradiţiei, te duci şi te culci. La urma-urmei, nici nu e atât de rău...
Grigore Cartianu este Director Editorial ''Adevărul''
Se încarcă comentariile...
