Ce spune Dr. Răzvan Hainăroşie despre cazurile de ciupercă neagră la pacienţi care au avut COVID | INTERVIU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos
FOTO: Inquam Photos

Dr. Răzvan Hainăroşie, directorul medical al Institutului „Prof.Dr.D.Hociotă” din Bucureşti a explicat pentru News.ro că în vârful valului 4 de infectări cu COVID 19 medicii din unitatea sanitară au tratat mai mulţi pacienţi care au făcut o infecţie periculoasă numită ciuperca neagră. Patru cazuri au fost tratate la Bucureşti, în Institut, iar alte două în teritoriu, în alte spitale din ţară.

Dr. Hainăroşie: „Aceste cazuri au început să crească ca în vârful valului 4, când, evident, având un număr mai mare de pacienţi covid pozitiv au început să apară şi astfel de cazuri. De principiu, o creştere de cazuri importantă asociată cu infecţia cu covid 19 a fost raportată prima dată de colegii din India, unde este şi o populaţie foarte mare, au avut şi foarte multe cazuri de covid şi au şi o populaţie cu diabet zaharat extrem de importantă ca număr.

În acest moment, în spital mai avem un singur pacient cu mucormicoză şi care a avut covid 19 în antecedent, pacientul deocamdată este stabil, sperăm să meargă bine ca şi ceilalţi pacienţi pe care i-am avut spitalizaţi de-a lungul timpului.

Până în acest moment în spitalul nostru internaţi au fost 4 pacienţi, iar doi au fost în alte spitale şi am oferit suportul nostru chirurgical colegilor din alte spitale, dar există şi alţi colegi în ţară care raportează un număr de infecţii cu mucormicoză. Lucrurile nu se opresc doar la spitalul nostru, care, evident, fiind un centru mare de ORL, numărul de cazuri care a ajuns la noi este puţin mai mare.

La mine în spital nu a existat niciun deces până în acest moment, din fericire, dar au existat în ţară şi alţi pacienţi care au decedat. De fapt şansa de supravieţuire a pacientului creşte simţitor şi este direct proporţională cu recunoaşterea bolii, cu iniţierea tratamentului antifungic şi cu intervenţia chirurgicală care îndepărtează tot ţesutul afectat de această ciupercă agresivă.

Ea se poate localiza în multiple zone, dar pacienţii de care ne-am lovit noi aveau localizare la nivel nazal şi la nivel sinuzal. Acest lucru face ca mortalitatea ei să meargă undeva la 40% în literatura de specialitate, dar această mucormicoză poate fi localizată şi la nivel pulmonar, unde noi, cel puţin, nu ne-am lovit de astfel de cazuri, până în acest moment”, a explicat medicul.

Cei care au în antecedente diabetul zaharat insulino-dependent, dar şi cei care au făcut în trecut tratamente cu glucocorticoizi în cantitate mare şi care au făcut şi covid 19 se pot infecta uşor cu ciuperca neagră. Din păcate, spune Dr. Hainăroşie, simptomele acestei infecţii nu sunt specifice

„Cred că este mai mult o asociere, este mult spus un efect secundar, în principal această boală apare la pacienţii care au în antecedent un diabet zaharat insulino-dependent dar nu numai, şi la pacienţii care au în antecedente tratamente cu gluco-corticoizi în cantitate mare, deci cumva s-ar potrivi cu o parte din tratamentul de covid 19 , plus că sunt pacienţi imunodeprimaţi care se pot infecta cu această ciupercă ce este prezentă în jurul nostru, practic poarta de intrare este una aerogenă, dar un organism competent din punct de vedere al imunităţii nu ar avea niciun fel de problemă cu această ciupercă”,a explicat Dr. Hainăroşie.

Care este elementul de legătură cu boala covid 19? Dr. Hainăroşie spune că nu pot fi trase încă nişte concluzii clare în acest sens

„Din păcate, nu poţi să tragi nişte concluzii foarte pertinente pentru că numărul de cazuri, din fericire, nu este atât de mare, dar sunt cazuri grave.

Din păcate, simptomele nu sunt specifice şi se manifestă ca o simplă infecţie sinuzală. Obstrucţie nazală, secreţii muco-purulente, durerile nu prea apar, din păcate, şi cel mai bine este să fie văzută de un medic ORL-ist, cu siguranţă orice coleg ORL-ist dacă vede endoscopic un pacient la nivel nazal, cu siguranţă că va recunoaşte boala şi o va trimite către un centru antrenat să gestioneze astfel de cazuri”, a explicat medicul.

Intervenţiile chirurgicale în cazurile de infecţie cu ciupercă neagră, obligatorii pentru salvarea pacienţilor. Astfel de operaţii sunt complexe. Ţesutul recoltat este trimis apoi spre laborator pentru confirmarea diagnosticului. Există situaţii grave în care, dacă infecţia afectează ochiul pacientului, acesta îl poate pierde

„Orice pacient cu mucormicoză va suferi o intervenţie chirirgicală, aceasta este obligatorie, şi constă în îndepărtarea tuturor ţesuturilor care sunt afectate de ciupercă. Nu sunt intervenţii uşoare pentru că această ciupercă nu alege să distrugă doar zone anatomice uşor de abordat. Şi până în acest moment, cel puţin în cazul nostru, nu a fost nevoie să îndepărtăm ochiul pacientului dar există situaţii în care dacă această ciupercă reuşeşte să invadeze orbita pacientul va pierde ochiul.

Sunt intervenţii care aduc un prejudiciu funcţional important, sunt intervenţii urmate imediat de iniţierea tratamentului anti fungic şi tot materialul pe care noi îl îndepărtăm din zona respectivă va fi livrat laboratorului de anatomo-patologie, iar aici aş vrea să mulţumesc colegilor din laboratorul Institutului Matei Balş care ne-au ajutat extraordinar de mult să avem un diagnostic de certitudine în ceea ce priveşte mucormicoza”, a spus medicul.

În ce alte contexte s-au mai lovit medicii de cazuri de infecţie cu ciuperca neagră? Dr. Hainăroşie spune că în 15 ani a avut de-a face doar cu câteva cazuri, în timp ce în valul 4 al pandemiei au fost 3 pacienţi într-o singură gardă

„La pacienţii diabetici sau la pacienţii care suferiseră intervenţii de transplant de organ, deci la pacienţi cu imunitate extrem de scăzută. În 10-15 ani îi numărai pe degetele de la o mână, acum într-o lună, a fost acest val de pacienţi de care ne-am lovit şi noi, şi colegii noştri din ţară. În noiembrie, când era vârful de cazuri, au reuşit colegii mei să interneze 3 pacienţi într-o singură gardă, lucru care a fost inedit, ca să spun aşa.

Probabil că vom mai vedea astfel de cazuri, noi încercăm să fim pregătiţi, am făcut la nivelul spitalului un mic stoc de antifungic, pentru că nu sunt antifungice pe care le administrăm în mod convenţional, deci tratamentul este destul de specific, şi aşteptăm şi suntem în alertă, odată ce ne-am lovit de aşa ceva, probabil că vom mai întâlni astfel de lucruri.

Societatea Română de ORL a încercat să centralizeze cumva numărul de cazuri de mucormicoză şi să facem nişte demersuri la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru a atrage atenţia asupra acestor probleme”, a explicat medicul.

Dr. Ovidiu Roşca, medic specialist de boli infecţioase la Spitalul Victor Babeş din Timişoara a explicat pentru News.ro care sunt factorii care favorizează apariţia infecţiei cu ciuperca neagră. Corticoterapia administrată în boala covid şi antibioticele de spectru larg, printre aceştia

„Într-adevăr, incidenţa ei a crescut post-covid din cauza afectării pulmonare pe care o dă covidul, distrucţiei tisulare de acolo. Este periculoasă pentru că apare la pacienţii imunodeprimaţi post covid, de obicei apare la pacienţii care sunt şi diabetici, acesta este alt factor de risc, de asta îi zice ciuperca neagră, atunci când apare cutanat, dar poate să apară şi la nivel pulmonar sau diseminat, dar când apare pulmonar este şi mai periculoasă.

Dacă intră în plămân, acolo găseşte deja un plămân afectat, cu apărarea scăzută atât local cât şi general, imunitatea celulară alterată cu limfocitele T şi dacă pacientul este şi diabetic  are şi alte afecţiuni, cu atât mai mult. În plus, aceşti pacienţi au alterat şi metabolismul fierului, pacienţii cu covid toţi au feritina mare şi atunci când este alterat metabolismul fierului şi creşte fierul intracelular acesta este alt factor favorizant pentru mucormicoză. În plus mai conlucrează şi utilizarea antibioticelor cu spectru ultralarg când apar şi infecţii severe şi alt factor favorizant este utilizarea corticoterapiei la pacienţii cu insuficienţă respiratorie. De obicei toţi aceşti factori favorizanţi sunt prezenţi la pacienţii cu infecţie SARS-CoV-2, dar mă refer la infecţiile severe, cu afectare pulmonară, nu la cele uşoare.   

Dacă este vorba despre mucormicoză cutanată, că de asta îi spune ciuperca neagră, atunci este ca şi o celulită, aşa apare la început, celulita fiind cu durere locală iniţial cu coloraţie roşu-violacee , ca şi într-o celulită, o infecţie cutanată. Dacă este o infecţie pulmonară aceea nu prea apare acasă, apare la pacienţii care sunt în stare severă, la pacienţi de terapie intensivă”, a explicat Dr. Ovidiu Roşca, medic specialist de boli infecţioase la Spitalul Victor Babeş din Timişoara.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite