Actiunile Petroconstruct - plimbate prin doua firme la un pret de 700 de ori mai mare decat media

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asa firava si subdezvoltata cum este, piata de capital din Romania poate fi un instrument util in mana celor care, strecurandu-se prin fisurile legii, vor sa castige miliarde de lei dintr-un foc.

Asa firava si subdezvoltata cum este, piata de capital din Romania poate fi un instrument util in mana celor care, strecurandu-se prin fisurile legii, vor sa castige miliarde de lei dintr-un foc. Pentru cei mai experimentati, piata de capital poate fi si un foarte bun vehicul pentru tranzactii cu actiuni prin care se invart, ca intr-o masina de spalat, "bani murdari". Una din metodele utilizate in acest scot este vanzarea sau cumpararea de actiuni la preturi supraevaluate. Daca in cazul Bursei exista niste limite in interiorul carora poate fluctua pretul unor actiuni, pe Rasdaq tranzactiile pot depasi orice limita, chiar si a "imaginatiei". Un exemplu in acest sens a fost oferit de tranzactiile cu actiuni Petroconstruct SA, firma controlata de omul de afaceri Cornel-Catalin Bulf. In august 2000 si in iulie 2001, au avut loc doua tranzactii cu actiuni Petroconstruct SA, ambele la un pret de aproape 700 de ori mai mare decat pretul mediu inregistrat pe piata la acea data. Este cea mai spectaculoasa crestere a pretului unei actiuni din istoria Rasdaq, in urma careia s-au castigat zeci de miliarde de lei, exclusiv datorita lacunelor legislative. Tranzactia a atras atentia Comisiei de Valori Mobiliare, care a facut si o ancheta in acest sens, dar, in mod bizar, nu a sarit in ochii celor de la Comisia de Supraveghere a Pietei Rasdaq. "Astfel de salturi sunt neobisnuite. Din pacate, de abia acum, prin noile reglementari au fost introduse marje la fluctuatiile actiunilor tranzactionate pe Rasdaq", ne-a declarat Gabriela Anghelache, presedintele CNVM. Domnia sa ne-a confirmat faptul ca a fost efectuat un control pentru a se verifica legalitatea tranzactiilor amintite, dar nu a dorit sa ofere mai multe amanunte vizavi de acest subiect. Din documentele la care am avut acces rezulta ca in spatele vanzarilor de actiuni Petroconstruct la pretul fabulos de 134.662 lei/actiune, in conditiile in care pretul mediu al actiunilor respective era de circa 200 de lei, se ascunde o ipotetica stingere de datorii. Intr-o prima tranzactie ce a avut loc in august 2000, Catalin Bulf (actionar si presedinte al Consiliului de Administratie al Petroconstruct) a vandut 44.566 din actiunile sale la Petroconstruct catre aceeasi societate, la pretul de 134.662 lei/actiune, respectiv pentru suma de 6 miliarde lei. Fiind vorba despre o stingere de datorii (a caror veridicitate nu a verificat-o nimeni), nu exista dovada efectuarii platii actiunilor. La doua zile dupa aceea, Petroconstruct vinde mai departe actiunile catre SC Foraj Moreni (unde tot Bulf este actionar), in acelasi scop al stingerii unei datorii. La doar cateva luni dupa acest sir dubios de tranzactii cu actiuni ale Petroconstruct, acelasi Bulf subscrie pentru cumpararea unui pachet de 802.000 actiuni ale Petroconstruct, pe care le si achizitioneaza la pretul de... 1000 de lei bucata. Iata cum, in Romania, pretul unei actiuni poate fi cand 134.622 lei, cand 1000 de lei, in functie de interesul cuiva, fara ca vreo lege sau norma sa-i impiedice pe cei in cauza sa castige miliarde din astfel de tranzactii! Si cum nimeni nu l-a deranjat pe domnul Bulf in actiunile sale, metoda amintita, respectiv aceea de stingere de datorii prin actiuni supraevaluate, a fost repetata si in 2001, numai ca de data asta, la celalalt capat al tranzactiei se afla o alta societate, SC B.A.T. Targoviste. Acelasi pachet, aceeasi suma: 6 miliarde de lei. Problema esentiala a afacerii se invarte in jurul pretului: cum a fost posibil ca cineva sa jongleze cu pretul unei actiuni fara ca nimeni sa-l deranjeze? Cat de reale erau acele datorii ale lui Bulf catre propria societate si respectiv ale societatii catre celelalte firme? Din cele relatate rezulta ca unul din beneficiarii sumelor rulate prin aceste inginerii financiare este fara indoiala Catalin Bulf. Despre el stim doar ca este adanc infipt in afaceri cu petrol, fiind totodata si un apropiat al unui inalt oficial guvernamental si ca, recent, sotia sa a participat la o licitatie pentru cumpararea SC Foraj Sonde Berca, unde "s-a jucat" pe sume de peste 100 miliarde lei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite