În apărarea senatorului Vosganian

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Varujan Vosganian nu poate fi cercetat penal
Varujan Vosganian nu poate fi cercetat penal

A început să se tot vehiculeze teza că prin refuzul camerei de a cere urmărirea penală, senatorul a fost situat deasupra legii. Această teză este cât se poate de falsă. În schimb este pe de-antregul pompieristică.

Jihadiştii anticorupţie şi projustiţie au ajuns din nou în pragul autodetonării. Bine că n-au mers până la capăt, pentru că mai e nevoie de adrenalina pe care o pompează prin venele societăţii.

Ultimul gest care a întins la maximum nervii unor persoane respectabile şi cu bune intenţii, până la urmă, este decizia Senatului de a nu cere urmărirea penală a senatorului Vosganian.

Nu îl cunosc personal pe senatorul Vosganian şi nici nu doresc, iar faptul că este parlamentar îmi coboară simpatia sub zero.

N-aş fi zis nici pâs în faţa acestei indignări cvasigenerale, generată de gestul „infam” al Senatului, dacă în sarcina celui vizat putea  fi reţinută şi o faptă de corupţie. De ce? Pentru că încercarea de a băga pe cineva „la cremenal” doar pentru că, în calitate de decident politic, a luat o măsură despre care el zice că e bună, iar anchetatorii că e proastă, prezintă aparenţa a ceva destul de „subţire”.

Adică dacă ai in centrul acuzării „abuzul în serviciu”, constând în luarea unei decizii economico-finanaciare discutabile sau chiar proaste şi nu ai şi o „luare de mită” legată de acel abuz, e destul de greu de demonstrat - într-o atmosferă de calm şi detaşare, e adevărat - că decidentul a fost de rea-credinţă/abuziv atunci când a luat respectiva decizie.

Decidentul va susţine aproape întotdeauna că a fost o decizie de oportunitate pe care era îndreptăţit să o ia, pentru că legea îi permitea să decidă, fără să fie nevoie să ceară un acord prealabil al parchetului cu privire la oportunitatea măsurii. Aşa a apreciat el, pentru că legea i-a dat voie să aprecieze, va zice.

Dacă, însă, se poate dovedi că acea decizie de oportunitate este legată de primirea de diverse foloase necuvenite, totul este mult mai simplu şi mai clar: dacă primeşti bani (sau alte foloase) pentru acea decizie, nu mai poţi sustine în mod credibil că ai apreciat oportunitatea cu bună-credinţă.

Este foarte adevărat că nu ştiu exact ce scrie în dosarul respectiv, dar mă iau şi eu după ce-am găsit în presă. Iar faptul că „titularul” dosarului nu este DNA, ci alt parchet, este un indiciu destul de străveziu că în respectiva cauză nu s-au descoperit dovezi rezonabile ale săvârşirii unor fapte de corupţie.

Sigur, se tot pune în spaţiul public o întrebare ce se vrea retorică: dacă tot te consideri nevinovat, de ce nu vrei să te trimită în judecată şi, după vreo câţiva ani de judecăţi şi stres, o să vezi tu că, până la urmă o să te declare nevinovat.

La această întrebare se poate răspunde cu o altă întrebare: dacă te consideri sănătos şi în formă, de ce nu eşti de acord să te duci să-ţi faci o operaţie pe cord, pentru ca doctorii să poată confirrma că te simţi bine?

Mai e o chestiune care m-a determinat să mi-i pun în cap pe jihadiştii amintiţi mai sus. A început să se tot vehiculeze teza că prin refuzul camerei de a cere urmărirea penală, senatorul a fost situat deasupra legii. Or, nu-i aşa, nimeni nu poate fi mai presus de lege. Această teză este cât se poate de falsă. În schimb este pe de-antregul pompieristică.

Legea este cea care prevede că, pentru faptele comise în exerciţiul funcţiei de ministru, este nevoie de o cerere specială pentru începerea urmăririi penale cu privire la acele fapte. În cazul unui (fost) ministru, care e şi senator, cererea de începere a urmăririi penale trebuie formulată de către Senat. În lipsa acestei cereri, nicio urmărie penală nu poate începe privitor la persoana respectivă. Astea sunt regulile de acum, ne plac sau nu, aşa prevede art. 109 al. 2 din Constituţie. Iar Constituţia este şi ea o lege. E chiar legea fundamentală, adică aia mai tare.

Deci, nu poţi să fii mai presus de lege dacă eşti subiectul unei proceduri şi al unei decizii (inclusiv cea de a nu cere urmărirea penală) care este prevăzută de lege, în speţă, de legea fundamentală.

Sigur, poate că legea (Constituţia) nu e bună. De acord, să o schimbăm şi nu doar să vorbim despre schimbarea ei. Dar, atât timp cât legea e aşa cum e, normal e să fie respectată.

Pe aceeaşi linie a raţionamentului cu situatul „mai presus de lege”, se poate susţine, la fel de absurd, că sunt deasupra legii şi autorii unor fapte penale care se urmăresc şi se pedepsesc numai la plângerea prealabilă a victimei (lovire, viol, agresiune sexuală, ameninţare, violare de domiciliu, distrugere etc.etc). Adică deşi au comis o faptă penală clară, acei indivizi nu vor putea fi traşi la răspundere penală pentru că nu se depune plângere prealabilă împotriva lor. Păi, e posibil aşa ceva, ce ăia-s mai presus de lege? Da, e posibil şi nu, ăia nu-s mai presus. Pentru că tocmai legea este cea care prevede respectiva procedură.

P.S. Mă aştept să-mi iau porţia de înjurături principiale pentru această erezie. Important este să nu înceapă să-mi placă…

text de Dan Mihai

 

Dan Mihai este jurist şi membru al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki din anul 2001. Domeniile de expertiză: legislaţie penală, transparenţă decizională, acces la informaţiile de interes public, libertate de exprimare.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite