SURSE: Dragnea îl vrea pe Cumpănaşu în locul lui Stelian Tănase la şefia TVR. Calotă şi Stanoievici, variantele lui Ponta. Reacţia lui Alexandru Cumpănaşu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şefia TVR reaprinde conflictul dintre Liviu Dragnea şi Victor Ponta FOTO Mediafax
Şefia TVR reaprinde conflictul dintre Liviu Dragnea şi Victor Ponta FOTO Mediafax

Potrivit unor surse din PSD, Alexandru Cumpănaşu, moderatorul emisiunii „Ambasador România“, este dorit de Liviu Dragnea pentru a prelua conducerea TVR în locul lui Stelian Tănase, însă acesta nici nu vrea să audă. De cealaltă parte, premierul Victor Ponta vrea ca Bogdan Stanoievici, fost ministru pentru Românii de pretutindeni, sau Cornel Calotă, purtător de cuvânt al Guvernului, să-l înlocuiască pe Tănase.

Raportul de activitate al TVR pe anul 2014, respins de Comisiile reunite pentru Cultură săptămâna trecută, va fi dezbătut şi votat în plenul reunit al Parlamentului în şedinţa de miercuri. Repingerea raportului de activitatea al TVR pe 2014 va echivala cu demiterea Consiliului de Administraţie, inclusiv a preşedintelui-director general, Stelian Tănase. „Este raportul Comisiilor pentru cultură, care trebuie să fie dezbătut în cel mai scurt timp şi am decis să-l dezbatem miercuri, să-l supunem voturi. Miercuri va fi şi votul pentru raport. Dacă raportul va fi aprobat, fiind raport de respingere, atunci se dizolvă Consiliul de Administraţiei", a spus Valeriu Zgonea

Preşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat faptul în cazul în care conducerea TVR va fi demisă, va trebui să aibă loc propunerea unui nou Consiliu de Administraţie, care să fie supus votului senatorilor şi deputaţilor. Ceea ce înseamnă şi demiterea preşedintelui-director al TVR, Stelian Tănase, căruia PSD i-a găsi deja şi înlocuitor, în persoana lui Alexandru Cumpănaşu, moderatorul emisiunii „Ambasador Românuia“, difuzată de Realitatea TV, şi directorul Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei, potrivit unor surse din PSD.

Alexandru Cumpanaşu spune însă că nu a existat o asemenea ofertă din partea PSD. „Nu a existat nicio discuţie sau propunere din partea unui partid politc să preiau şefia TVR, nici măcar din partea PSD. Oricum, dacă mi s-ar fi propus, nu aş fi acceptat. Mi s-au mai propus funcţii de ministru şi le-am refuzat. Eu cred că societatea civilă are nevoie de reprezentanţii ei şi cred în această misiune a mea. Deci n-aş lăsa societatea civilă nici pentru o altă funcţie, nu doar pentru şefia TVR. Aşa refuza orice funcţie publică. În plus, eu sunt secretar-general al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, un mamut format din cele mai puternice patronate şi sindicate. Cât timp reprezint această coaliţie atât de puternică, de ce aş pleca la TVR? Pot schimba societatea mai mult de aici, de unde sunt, decât de la TVR“ a spus Alexandru Cumpănaşu, pentru „Adevărul“.

„Exclud varianta să preiau şefia TVR“

Cumpănaşu a mai spus că, cel mai probabil, numele său a fost aruncat în presă de către una dintre tabarele PSD cu scopul de a-l ascunde pe cel care va ocupa funcţia de director al TVR. „Cred că e o bătălie intestină în interiorul PSD, iar ambele tabere au aruncat pe piaţă iepuri. Unii oameni din PSD au lansat nişte nume pentru a distrage atenţia de la cel care va fi directorul TVR. În mod ceret, exclud varianta ca eu să preiau şefia TVR, oricine mi-ar propune. Însă le sunt profund recunoscător pentru publicitatea gratuită. În ultima lună, am fost prezent la acţiuni ale UNPR, PSD şi PNL. Am fost la la şcolile de vară organizate der aceste partide şi nu m-a plătit nimeni. Probabil şedinţa PSD Bucureşti a fost mai vizibilă“, a mai precizat Cumpănaşu.

Alexandru Cumpănaşu a participat la alegerea preşedintelui PSD Bucureşti, unde a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3 şi singurul candidat la şefia PSD Bucureşti, dar şi a preşedintelui interimar al PSD, Liviu Dragnea, care se afla în sală.

Variantele lui Liviu Dragnea nu concid însă cu cele ale premierului Victor Ponta, care are două variante pentru TVR: Bogdan Stanoievici, secretar de stat în Ministerul Culturii, sau Cornel Calotă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, potrivit unor surse.

Demiterea lui Tănase, doar o formalitate

PSD vrea cu orice preţ să-l schimbe pe Stelian Tănase din fruntea TVR. Până acum, încercările social-democraţiilor au fost blocate la mustaţă de liberali pentru că PNL, în urma fuziunii cu PDL şi cu voturile UDMR, are majoritate în comisiile de cultură ale Parlamentului. Astfel, de fiecare dată când PSD punea pe ordinea de zi a şedinţei raportul de activitate al TVR, liberalii şi reprezentanţii UDMR absentau, iar cvorumul de şedinţă nu se putea întruni. Decizia a fost la limită de fiecare dată, pentru că majoritatea PNL stă într-un singur om. „Liberalii au mereu target-ul de a lipsi de la şedinţă când vine vorba de această comisie“, explica şi deputatul PSD Mădălin Voicu, vicepreşedinte al Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor.

În prezent, parlamentarii puterii deţin o majoritate confortabilă în plenul Parlamentului, ceea ce înseamnă că respingerea raportului de activitate al TVR este doar o problemă de timp, iar membrii CA ai TVR îşi pot pregăti bagajele. „După cum arată structura de acum a Parlamentului, PSD-ul şi cei care susţin PSD nu vor avea o problemă în ceea ce priveşte respingerea raportului“, a spus, resemnat, Stelian Tănase.

Tănase îl acuză pe Oprea

Directorul TVR, Stelian Tănase, spune că vicepremierul Gabriel Oprea s-ar afla în spatele demiterii sale de la conducerea TVR, care se va oficializa miercuri în Parlament.

”Scandalul care este acum la TVR vine de la domnul Oprea. Cauza imediată este conflictul cu generalul Oprea. Într-o zi m-a sunat să-mi spună că seara la ştiri s-a dat un material despre plagiatul lui. Mi-a spus că numai televiziunea de stat îl atacă pe el. Era foarte infierbântat, foarte opărit pe subiectul despre care v-am spus. Eu i-am spus că nu pot să scot materiale, că nu am un control editorial. I-am spus că dacă eu dau telefon la stiri şi spun să nu se mai dea material cu acest subiect, mâine suntem amândoi pe prima pagină”, a afirmat Stelian Tănase.

Stelian Tănase a mai spus că a doua zi a fost vizitat chiar la el acasă de către reprezentanţii UNPR în Consiliul de Admnistraţie al TVR care i l-au dat la telefon pe Gabriel Oprea.  ”M-am trezit cu doi membri ai CA care sunt din partea UNPR. Am discutat cinci minute după care unul dintre ei a pus mâna pe telefon să-l sune pe generalul Oprea să-i spună că sunt aici în birou la preşedintele TVR. Am stat de vorbă, era la fel de înfierbântat şi revoltat că pregătim şi mi-a dat numele lui Pătraru de la Starea Naţiei, un alt material cu plagiatul. I-am spus că nu se opreşte o emisiune cum are el în cap generalul cazon. Dar puteţi veni în studio fie să daţi un drept la replică, fie să fiţi intervievat”, a spus Stelian Tănase, precizând că, ulterior, unul dintre cei de la UNPR a venit chiar la el acasă.

Stelian Tănase susţine că refuzul său l-a determinat pe Oprea să fie de acord cu demiterea sa din conducerea TVR. ”A doua zi, Oprea s-a văzut cu cei doi lideri ai PSD şi au hotărât lichidarea mea. E vorba de Ponta şi Dragnea. Este un amestec grosolan în libertatea presei din România, este un lucru inacceptabil”, a mai spus şeful TVR, fără a avea vreo îndoială că va fi demis de Parlament.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite