Surse din AEP: Presiuni pe angajata care a tăiat decontarea de 700.000 de euro pentru PSD. Şeful departamentului de control, promovat pentru obedienţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constantin Rada, şeful Departamentului de control al finanţării partidelor din cadrul AEP, a pus presiune pe angajata din subordinea sa care a tăiat integral rambursarea banilor cheltuiţi de PSD în campania pentru euroalegeri (peste 700.000 de euro), susţin surse din AEP. Rada, promovat şef de departament după ce, anul trecut, a blocat un control financiar la PSD, ar fi vrut ca social-democraţii să primească măcar o parte din bani, nu zero lei.

În luna noiembrie, AEP a demarat controlul anual, curent, la toate partidele parlamentare, pentru a verifica cele trei surse de finanţare: donaţii, cotizaţii şi subvenţia primită de la stat. Chiar în timpul controlului, Parchetul General s-a autosesizat, după ce publicaţia Newsweek.ro a dezvăluit că PSD a cheltuit subvenţia de la stat pe maşini de lux. Cel vizat era trezorierul partidului, Mircea Drăghici. Între timp, Drăghici a fost trimis în judecată pentru delapidare.

Pe 23 ianuarie, la cererea lui Daniel Barbu, pe atunci preşdinte al AEP, susţinut de ALDE, controlul desfăşurat la PSD încetează. Încep jocurile politice din AEP. Din cei cinci membri ai echipei de control, trei nu vor să-şi asume neregulile găsite la PSD. ”Şeful comisiei  de control, Constantin Rada, a luat partea PSD pe durata întregului control“, susţin surse politice pentru Adevărul.

Pe 18 februarie, Daniel Barbu anunţă că va demisiona de la conducerea AEP începând cu sfârşitul lunii. Pe 25 februarie, directorul Departamentului de control din AEP, Toma Costreie, dispune reluarea controlului la PSD începând cu data de 1 martie. Cei trei membri pro-PSD din comisia de control, în frunte cu Constantin Rada, refuză să meargă în Kiseleff.

Trei zile mai târziu, majoritatea PSD-ALDE din Parlament îl destituie pe Toma Costreie de la şefia Departamentului de control al AEP. Motivul oficial e ridicol: nu depusese o declaraţie de neapartenenţă la un partid politic, deşi Costreie era director în AEP  din 2016.

În locul lui Daniel Barbu, PSD îl numeşte la conducerea AEP pe Florin Mituleţu-Buică, unul dintre apriopiaţii lui Liviu Dragnea. Iar Buică îl numeşte în fruntea Departamentului de control pe Constantin Rada, cel care blocase verificarea financiară la PSD. ”Din cei cinci angajaţi AEP care au format echipa de control la PSD, doar doi au susţinut continuarea controlului, ba chiar au întocmit şi note cu constatările făcute la partid. Ulterior,  ambii au fost mutaţi din Departamentul de control: unul a ajuns la filiala AEP Braşov, altul la Biroul Bucureşti. Comprativ, cel care s-a opus din răsputeri anchetei la PSD, Constantin Rada, a fost răsplătit de Mituleţu-Buică cu funcţia de director al Departamentului de control, după mazilirea lui Costreie”, explică surse din AEP pentru Adevărul. Ca cercul să se închidă, Rada face acum presiuni ca social-democraţii să primească măcar o parte din banii tocaţi în campanie, deşi n-au putut demonstra, cu acte, cheltuielile. 

Banii tăiaţi, mizilic pentru PSD
Raportul AEP privind cheltuielile de campanie ale partidelor politice arată că PSD a cerut să i se deconteze o sumă de 3,38 milioane lei (aproximativ 720.000 de euro), dar nu a primit niciun ban înapoi, deoarece cererea depusă nu a fost făcută corespunzător. În campanie, trezorier al PSD era Mircea Drăghici, trimis în judecată pentru delapidare. Drăghici, unul dintre apropiaţii lui Dragnea, e acuzat că a cheltuit banii PSD în scopuri personale.

Spre deosebire de PSD, celelalte partide au primit aproape complet suma solicitată. Însă pentru PSD banii pierduţi nu reprezintă o mare problemă financiară, în condiţiile în care lunar primeşte o subvenţie consistentă, ca urmare a faptului că este cel mai mare partid parlamentar. De exemplu, doar în luna august, în conturile partidului au intrat peste 11 milioane de lei (apriximativ 2,4 milioane euro).

Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a anunţat că reprezentanţii partidului consideră incorectă decizia Autorităţii Electorale Permanente de a refuza rambursarea sumelor cheltuite în campania pentru europarlamentare. „Luni vom depune acţiune în instanţă pentru a ne recupera sumele pe care credem noi că trebuie să le recuperăm de la Autoritatea Electorală Permanentă”, susţine Fifor.

Politizarea AEP continuă

Ovidiu Oproaica, apropiat al Liei Olguţa Vasilescu şi fost coordonator al PES Activist Bucureşti, pepiniera de cadre a PSD, va conduce un departament din AEP care se ocupă de Sistemul de prevenire a votului multiplu (SIMPV), atât de criticat de Putere. Oproaica este unul dintre oamenii de încredere ai preşedintelui AEP, Constantin Mituleţu-Buică, susţinut tot de PSD. ”Să ştiţi că el e mai mult cu #Rezist decât PSD-ist”, l-a caracterizat Buică

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite