M-am săturat să susţinem aderarea Serbiei la UE în timp ce aparatul de securitate al acestei ţări îi intimidează pe românii din Valea Timocului pentru că şi-au făcut o troiţă, mai ceva ca pe vremea comunismului. M-am săturat să fim bunul vecin al Ungariei care ne bagă cuţitul autonomiei în coasta Transilvaniei şi care visează cu ochii deschişi la protectoratul asupra unei părţi din România. M-am săturat să fim noi cei mai generoşi donatori de drepturi pentru minorităţile etnice din Europa, în timp ce statele corespondente nu mai ştiu cum să-i asimileze pe românii aflaţi acolo în minoritate. M-am săturat ca majoritatea românilor să fie în minoritate în propria lor ţară pentru că nu mai încape de sărbători maghiare, de steaguri secuieşti şi de marşuri secesioniste.

M-am săturat să fim noi buni, proşti de buni, cu toţi cei care vin să facă pe stăpânii în ţara noastră. Au venit aici uneori ca prietenii, alteori ca stăpâni hapsâni şi hrăpăreţi, şi acum nu-şi mai revin la realitatea că România este a românilor. Iar felul în care statele vecine României care au minoritate românească pe teritoriul lor încearcă să asimileze şi să reducă la tăcere minoritatea românească trebuie să primească un răspuns pe măsură.

M-am săturat să fim noi cei mai generoşi donatori de drepturi pentru minorităţile etnice din Europa, în timp ce statele corespondente nu mai ştiu cum să-i asimileze pe românii aflaţi acolo în minoritate. M-am săturat ca majoritatea românilor să fie în minoritate în propria lor ţară pentru că nu mai încape de sărbători maghiare, de steaguri secuieşti şi de marşuri secesioniste.

De ce credeţi că suntem priviţi de sus în lume? Pentru că noi îi privim de jos. Pentru că permitem. Pentru că iertăm. Pentru că tolerăm şi răbdăm. Pentru că am înţeles greşit toleranţa, ea se practică la nivel individual şi pentru mântuirea personală şi suntem datori cu ea doar în faţa lui Dumnezeu, nu în faţa altor state. În niciun caz nu avem voie să fim smeriţi în numele naţiunii şi pe socoteala ei. De la sublim până la ridicol nu e decât un pas. Să nu facem pasul greşit de la sublimul răbdării creştine româneşti la ridicolul de a redeveni sclavii altora în propria noastră ţară, de această dată de bunăvoie, pentru că ar fi de neiertat.

Voi iniţia în cadrul Comisiei Camerei Deputaţilor pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării al cărei vicepreşedinte am fost ales recent o monitorizare strictă a situaţiei din diaspora românească din vecinătatea României şi a drepturilor pe care le au, dar mai ales nu le au românii din ţările ale căror minorităţi noi le cocoloşim până uităm de propriile noastre drepturi. Nu cer decât egalitate în drepturi pentru români în propria lor ţară, comparativ cu minorităţile, dar şi egalitate în drepturi a minorităţii româneşti cu drepturile minorităţilor de la noi. Dacă nu ridicam noi capul din ţărână, vom ajunge în curând în genunchi. Smerenia creştină în faţa Domnului şi umilinţa în faţa altora sunt lucruri profund diferite. Să nu o uităm pe prima, dar să-i punem capăt celei de-a doua, care reprezintă un păcat în faţa acestui popor şi a moştenirii strămoşilor noştri care ne-au vrut demni şi liberi şi au plătit scump pentru acest drept.