PSD: Iohannis să îşi ceară scuze imediat pentru afirmaţiile iresponsabile împotriva Jandarmeriei, care a acţionat legitim şi legal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Social Democrat (PSD) a transmis, sâmbătă, că autorităţile statului trebuie să stabilească în ce măsură actele de violenţă din Piaţa Victoriei, care s-au soldat cu răniţi şi pagube materiale, au fost determinate de declaraţiile, îndemnurile sau chiar implicarea directă a unor partide şi lideri politici din opoziţie.

De asemenea, PSD îi cere preşedintelui Klaus Iohannis "să îşi ceară scuze imediat pentru afirmaţiile sale iresponsabile împotriva Jandarmeriei, care a acţionat legitim şi legal pentru a-i împiedica pe protestatari să pătrundă în Palatul Victoria".

Social-democraţii susţin că prin aceste declaraţii Iohannis "subminează autoritatea statului şi îndeamnă la reluarea agresiunilor împotriva ordinii şi instituţiilor publice".   

Partidul Social Democrat a transmis, printr-un comunicat de presă, că dezaprobă categoric actele de violenţă care au deturnat demonstraţia de vineri sear[ şi solicită autorităţilor să-i ancheteze de urgenţă pe cei care au incitat la violenţă şi pe cei care au comis actele de agresiune. 

"De asemenea, autorităţile statului trebuie să stabilească în ce măsură actele de violenţă din Piaţa Victoriei, care s-au soldat cu răniţi şi pagube materiale, au fost determinate de declaraţiile, îndemnurile sau chiar implicarea directă a unor partide şi lideri politici din opoziţie. Totodată, PSD solicită preşedintelui Klaus Iohannis să îşi ceară scuze imediat pentru afirmaţiile sale iresponsabile împotriva Jandarmeriei, care a acţionat legitim şi legal pentru a-i împiedica pe protestatari să pătrundă în Palatul Victoria. Este inacceptabil ca preşedintele României să facă o astfel de declaraţie prin care subminează autoritatea statului şi îndeamnă la reluarea agresiunilor împotriva ordinii şi instituţiilor publice", arată PSD.  

În aceleşi document, PSD spune că respectă libera exprimare şi dreptul cetăţenilor de a demonstra în mod paşnic, dar respinge categoric intervenţiile politice prin care se încearcă deturnarea manifestaţiilor în acţiuni violente, cu scopul răsturnării Guvernului şi pentru înlăturarea puterii politice stabilită în mod legitim, prin alegeri libere şi corecte.

Citeşte şi:

Iohannis condamnă cu fermitate actele de violenţă din Piaţă Victoriei şi acuză Guvernul: „este iraţional şi acţionează împotriva intereselor propriilor cetăţeni“

PSD Teleorman: Condamnăm ieşirile care suscită la violenţă, atât ale lui Iohannis, cât şi ale celor care justifică actele de violenţă împotriva Guvernului

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite