UPDATE: Parlamentul dezbate, marţi, moţiunea simplă a PDL denumită “Companiile de stat sub guvernarea USL: management privat sau cumetrie de partid?”
0Plenul Camerei Deputaţilor are pe ordinea de zi, marţi, după vacanţa de Paşte, dezbaterea moţiunii simple iniţiate de PDL, “Companiile de stat sub guvernarea USL: management privat sau cumetrie de partid?”.
UPDATE: Vicepremierul şi ministru de Finanţe, Daniel Chiţoiu a declarat, marţi, în plenul Camerei, la dezbaterea moţiunii simple a PDL pe tema companiilor de stat, că aceasta îi dă ocazia de a arăta „dezastrul şi jaful lăsat de PDL în companiile de stat“ .
„Moţiunea opoziţiei mi-a dat ocazia, pentru a doua oară în această sesiune, de a arăta dezastrul şi jaful lăsat de PDL în companiile de stat. Minciuna din guvernarea de ieri pare a se perpetua prin vocea opoziţiei de astăzi“.
El a adăugat că titlul ales de PDL pentru moţiuniea simplă „Companiile de stat în guvernarea USL - management privat sau cumetrie de partid“ este nepotrivit, că aceast ar fi trebuit să fie numită „Căpuşarea companiilor de stat şi protejarea băieţilor deştepţi de către PDL“. Chuiţoiu este de părere că prin dezbaterea moţiunilor simple, democrat-liberalii încearcă o refacerea imaginii şifonate din timpul guvernării Boc.
Daniel Chiţoiu a mai scpus că „moţiunea este o reclamaţie împotriva României, scrisă cu rea voinţă“ şi acuză PDL de situaţia grea de la Poşta Română, de la CFR Marfă. Ministrul de Finanţe a dat asigurări că guvernul Ponta se află pe drumul cel bun în privinţa managementului privat şi că USL a luat măsuri pentru a stopa dezintegrarea companiilor de stat.
Textul moţiunii a fost prezentat de deputatul PDL Alexandru Nazare şi reprezintă o reacţii la iniţiativa USL de a modifica Ordonanţa 109/2011 .
Guvernul USL este acuzat că „a creat în companiile de stat noi locuri de muncă pentru politruci şi clientelă politică, condamnând economia românească la degradare, insolvenţe şi falimente“. În textul moţiunii se propune ca viceprim-ministrul desemnat pentru coordonarea ministerelor economice să prezinte în Parlament un raport asupra respectării OUG 109/2011 şi urgentarea numirii unor conduceri profesioniste, în baza unor criterii transparente şi imparţiale la toate companiile de stat.
Moţiunea s-a dezbătut în faţa a 254 de deputaţi, ceilalţi 158 fiind absenţi.
Moţiunea se dezbate începând cu ora 16:00, urmând ca pe 8 mai să fie supusă votului Parlamentului, potrivit anunţului făcut de către deputatul Niculae Mircovici.
Alexandru Nazare, vicepreşedintele PDL, a declarat că moţiunea simplă a fost elaborată întrucât Guvernul Ponta a “călcat în picioare” Ordonanţa 109/2011, privind guvernanţa corporatistă a companiilor de stat.