Ludovic Orban: Există două feluri de cicatrici pe care le port: pe faţă, de la adversari şi pe spate, de la colegii de partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban Foto Dorin Constanda. FOTO Eduard Enea
Ludovic Orban Foto Dorin Constanda. FOTO Eduard Enea

Ludovic Orban, candidat pentru funcţia de preşedinte al PNL, a vorbit, joi, la o conferinţă a liberalilor de la Zălău, despre faptul că „poartă două feluri de cicatrici”, atât pe faţă, făcute de adversarii politici, cât şi pe spate, de la unii colegi de partid. Orban a vorbit şi despre atitudinea pe care trebuie să o aibă liberalii, dându-i ca exemplu pe nemţi.

„Există două feluri de cicatrici pe care le port: cele care le am pe faţă, de la războaiele cu adversarii politici, şi din păcate cicatrici în spate, care multe dintre ele sunt provocate de cei care trebuiau să stea în spatele meu, unii dintre colegii de partid, şi, credeţi-mă, că acestea dor cel mai tare, dragii mei. Trebuie să formăm cu adevărat o echipă, să fim sinceri unul cu altul, să nu mai avem agende ascunse, să nu ne mai bârfim, să nu ne mai dăm la gioale", a afirmat Ludovic Orban, în faţa celor circa 500 de liberali prezenţi la conferinţa judeţeană a organizaţiei Sălaj a partidului.

Liberalul a vorbit şi despre  atitudinea pe care trebuie să o aibă liberalii în relaţii dintre ei, apelând la o glumă: o persoană ajunge în iad, iar Scaraoschi îl pune să aleagă între două cazane cu smoală, pe care trebuie să le păzească, pentru ca cei aflaţi acolo să nu iasă. Într-unul din cazane erau nemţi, iar în al doilea bulgari. Scaraoschi l-a sfătuit pe cel ajuns în Iad să aleagă cazanul cu bulgari, pentru că nemţii vor să iasă în număr mare, ajutându-se între ei, iar bulgarii se sabotează între ei atunci când unul vrea să iasă.

„Haideţi să fim ca nemţii”, a spus, concluzie,  candidatul la şefia PNL.

În ceea ce priveşte alegerile interne pentru funcţia de preşedinte al PNL, Ludovic Orban şi-a îndemnat colegii să „măsoare de şapte ori şi să taie o dată”.
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite