Janez Lenarcic, comisar european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, vizită în România
0
Janez Lenarcic, comisarul european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, se va afla miercuri şi joi în România, pentru a vizita centrul de protecţie civilă (HUB) şi punctul de trecere a frontierei Siret, informează Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti, potrivit Agerpres.
Janez Lenarcic va vizita miercuri centrul de protecţie civilă (HUB), unde va susţine declaraţii de presă, precum şi punctul de trecere a frontierei Siret.
Joi, comisarul se va întâlni cu premierul Nicolae Ciucă şi cu ministrul de Interne, Lucian Bode, precum şi cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
În Bucureşti, înaltul oficial european se va întâlni şi cu autorităţile locale, ONG-urile şi voluntarii care colaborează pentru a primi refugiaţi. De asemenea, va vizita Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei - CNCCI Ciolpani, unde vor fi făcute declaraţii de presă.