Ciolacu: Voi pleda la Bruxelles pentru acordarea statutului de candidat la UE pentru Rep. Moldova şi Ucraina. Voi cere sprijin pentru aderarea României la Schengen
0Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, se află joi la Bruxelles, unde susţine că va pleda, în reuniunea prim-miniştrilor şi comisarilor europeni social-democraţi, pentru acordarea statutului de candidat la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. De asemenea, liderul PSD spune că va cere sprijinul preşedintelui PE pentru aderarea României la spaţiul Schengen şi va avea discuţii privind flexibilizarea PNRR, pe zona de pensii.
„Romania poate deveni un hub de stabilitate şi dezvoltare regională! Este un proiect pe care îl voi susţine, astăzi, cu tărie, la Bruxelles, în faţa partenerilor noştri europeni. Voi pleda, în cadrul reuniunii prim-miniştrilor şi comisarilor europeni social-democraţi, şi pentru acordarea statutului de candidat la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina”, a scris pe pagina sa de Facebook preşedintele PSD.
Marcel Ciolacu afirmă că „România are datoria să fie alături de Republica Moldova la nivelul tuturor palierelor diplomatice!”. „În paralel, voi cere sprijinul preşedintelui Parlamentului European pentru aderarea României la spaţiul Schengen. Agenda discuţiilor cu preşedinta Camerei Deputaţilor din Parlamentul Federal al Regatului Belgiei, Eliane Tillieux, şi cu viceprim-ministrul, ministrul economiei şi al muncii belgian, Pierre-Yves Dermagne, se va concentra pe identificarea celor mai bune soluţii comune pentru a proteja puterea de cumpărare şi nivelul de trai al cetăţenilor, în contextul creşterii preţurilor la energie şi combustibili”, completează liderul social-democrat.
„Acesta este şi unul dintre motivele pentru care flexibilizarea PNRR pe zona de pensii este absolut necesară pentru România”, a mai subliniat Marcel Ciolacu.
„Voi insista pentru acest demers al autorităţilor de la Bruxelles în cadrul întrevederii pe care o voi avea cu Nicolas Schmit, comisarul european pentru Muncă”, a mai spus el.