În urma recentelor măsuri legate de salarii şi pensii luate de un guvern incompetent, profund corupt, iresponsabil într-un mod criminal, se pare că toate resorturile economice şi sociale ale României au fost profund dereglate. În rău! Chiar şi în cazul, extrem de fericit, dar improbabil, că România nu va intra în faliment, cu aceste măsuri ce stimulează sistemul clientelar şi corupt, România va intra într-o zonă care nu se poate numi democratică, oricum şi ori de unde ai privi. Sistemul clientelar pe care se bazează imensul aparat de stat (din ministerele de forţă (armată, poliţie, informaţii), dar şi din administraţie) va face din România o ţară nedemnă de Uniunea Europeană.

Cu toate acestea, înclin să cred că în România nu e chiar totul pierdut, adică voi continua să cred că se mai poate face ceva. Deja, toată mass-media alocă spaţii largi consecinţelor nefaste ale reglementărilor cu privire la salarizare şi pensii speciale. Atât presa scrisă, cât şi televiziunile aduc zilnic în atenţie noi şi noi cazuri de pensii aberante, atunci când nu sunt pur şi simplu nesimţite.

Ca parte a societăţii, presa arată imensa cantitate de mânie acumulată în aceste zile în băncile de mânie din România, aşa că nu ne vom mira dacă, în septembrie-octombrie, vom asista la uriaşe mitinguri şi manifestări populare.

Desigur că cititorii noştri ar putea spune că nu este suficient: pensiile vor continua să fie nedrept de uriaşe chiar şi după vreo plafonare, ajustare etc., „oferită“ de guvern. Mai ales că, legal vorbind, un drept câştigat nu se mai poate lua înapoi.

Ajungem astfel la partea politică, adică la cei care au dat asemenea legi aberante (adică PSD şi acoliţii săi) şi la cei care le-au votat: atât în urmă cu câtva timp, când Oprea a trecut legea cu pricina, cât şi ulterior, nu trebuie uitat că toate partidele parlamentare au votat „pentru“. Lucrurile sunt uşor de înţeles, căci motivaţia electorală este extrem de importantă; nimeni nu a avut curajul să arate nocivitatea respectivelor măsuri.

Acest nou partid, al spiritului tânăr, ar putea reîntemeia încrederea cetăţenilor în valorile fundamentale ale societăţii, adevărul, binele şi dreptatea.

Avem în toată această poveste o imagine elocventă despre funcţionarea vieţii politice româneşti, despre ce se poate face şi ce nu la nivel politic, despre limitele societăţii democratice. Mai mult, faptul că societatea românească are mai mare nevoie de corectitudine, de moralitate, decât, poate, de securitate, educaţie sau chiar sănătate, este demonstrat prin aceea că un partid apărut de nicăieri, participant pentru prima oară la alegeri - am în vedere, desigur, USR - a reuşit o ascensiune fulminantă, intrând în Parlament.

Astfel că, la întrebarea din titlu „chiar nu se poate face nimic?“ se poate răspunde (şi) astfel: ba da, se pot face multe lucruri, inclusiv un partid politic nou, care să nu aibă legături cu trecutul comunisto-securist, care să fie condus de moralitate, şi care să pună în centru, cu adevărat, cetăţeanul. Acest nou partid, al spiritului tânăr, ar putea reîntemeia încrederea cetăţenilor în valorile fundamentale ale societăţii, adevărul, binele şi dreptatea.