Atunci când lucrurile nu sunt spuse şi prezentate clar, ele pot da loc la interpretări. Noi, oamenii, suntem diferiţi şi fiecare înţelege ce se spune din punctul său de vedere.

Faptul că nu reuşesc să găsesc niciunde o definire clară a ceea ce este „statul paralel” mă duce cu gândul că înţelesul este lăsat special în ceaţă, pentru ca mulţi oameni să apeleze, la fel ca în alte cazuri, la o conspiraţie. Ca şi cum ar exista un grup organizat, în spatele politicii, care se ocupă de orchestrarea dosarelor de corupţie şi care vizează sabotarea democraţiei româneşti prin atacarea liderilor ei curaţi.

Cea mai bună armă de apărare este atacul. Asta face acum Dragnea împreună cu partidul pe care îl conduce.

Problema este că, ceea ce se vede este totuşi destul de limpede: şeful celui mai mare partid din ţară,  preşedinte al Camerei Deputaţilor este un cetăţean condamnat penal, care rămâne la conducerea PSD în ciuda acestei condamnări la un an după alegerile generale, care a adus ţara în pragul instabilităţii politice periculoase de cel puţin două ori (episodul căderii lui Grindeanu şi episodul recent în care funcţia de PM a lui Tudose s-a clătinat), care a manipulat el însuşi din poziţia de şef de partid guverne conduse de oameni puşi să joace rol de prim ministru, şi căruia instanţele competente ale statului român tocmai ce i-au deschis un al treilea dosar penal. Asta se vede.

Cea mai bună armă de apărare este atacul. Asta face acum Dragnea împreună cu partidul pe care îl conduce. Partidul nu reuşeşte să se descotorosească de el pentru că, deducem, este la fel de putred precum şeful său. Mi-ar fi plăcut să văd un partid cu nerv, viu, curajos. Aşteptam să văd o disidenţă, un domn Chirică lider al unei opoziţii interne crescânde. Când colo, ce să vezi?! O rezoluţie, votată în unanimitate, în care suntem invitaţi să credem că există un „bau-bau”, o structură ascunsă – poate inspirat din deep state-ul invocat în politica americană – care chipurile îi atacă pe mai-marii partidului la guvernare, în frunte cu şeful său.

Cu siguranţă că există consilieri cultivaţi în spatele aceste „tehnologii politice” reprezentată de intrarea în scena politică a invenţiei numite „stat paralel”. Şi acei consilieri ştiu aşa: un regim este democratic dacă se ajunge la conducere în stat prin regulile jocului democratic (alegeri în primul rând) – astfel, liderii aleşi au legitimitate democratică. Într-un regim în care conducerea de fapt aparţine nu celor aleşi legitim ci altora, din spatele scenei (militari, securişti etc.), acela nu se mai poate numi regim democratic. De aici vine acuza cum că acest „stat paralel” ar fi ilegitim, adică nu ar fi fost ales şi ar încearcă să conducă de fapt.

Dragnea introduce în discursul public o „ocultă”, o forţă nedefinită, despre care nu ni se spune decât că există (şi să-l credem pe cuvânt), o făcătură, o invenţie, o diversiune spusă cu mare tupeu

Păi, la cine ne putem noi gândi că ar fi acest „stat paralel” (pe care, din nou, Dragnea nu-l numeşte)? Să fie SRI-ul? Dacă suntem un stat democratic şi cred că suntem, SRI este supus controlului democratic, la fel ca în alte state democratice. Există comisii parlamentare de control a activităţii acestui serviciu şi a altora. Cine le controlează pe acestea? Cei aflaţi la putere, aleşi şi legitimi. Există mecanisme politice de verificare şi control – atât pe verticala puterii cât şi pe orizontala ei – astfel încât cei care sunt aleşi de cetăţeni să conducă de facto. N-am auzit până acum de vreo anchetă de anvergură care să ducă la incriminarea activităţii SRI. Să fie altă structură atunci? Să fie alt serviciu? O structură mai complexă? Lucrurile rămân în ceaţă aici pentru că aceia care acuză nu ne explică ce înţeleg prin această expresie. Şi cred că ceaţa e deliberată.

Un singur lucru este clar: Dragnea introduce în discursul public o „ocultă”, o forţă nedefinită, despre care nu ni se spune decât că există (şi să-l credem pe cuvânt), o făcătură, o invenţie, o diversiune spusă cu mare tupeu. Acest „stat paralel” ar explica faptul că instituţiile statului (altele decât cele controlate de Dragnea) îşi fac treaba cu care au fost investite (procuraturile, DNA, instanţele de justiţie). Raportul lansat în această săptămână de către Comisia Europeană al Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) acuză stagnarea şi tendinţa României de a da înapoi în ce priveşte reforma justiţiei. Atât de hulit, aces MCV ne-a ajutat ca ţară să ne reformăm justiţia şi să ajungem la stadiul în care unele state vest-europene ne invidiază pentru instituţii precum Agenţia Naţională de Integritate (ANI), iar vecinii din est ne invidiază pentru intensa activitate anticorupţie a parchetelor şi instanţelor din România, a DNA. Ar trebui să fim mândri de această cooperare europeană şi nu să ne fie ruşine că MCV continuă. MCV este un scut de apărare european al cetăţenilor români în faţa corupţilor naţionali. Ar trebui să ne fie ruşine că avem un preşedinte al Camerei Deputaţilor condamnat penal. Iar membrilor PSD ar trebui să le fie de două ori ruşine: şi pentru că îl menţin la conducerea partidului pe acelaşi condamnat penal. Îmi apare că menţinerea lui Dragnea la conducerea Camerei deputaţilor este un afront adus separaţiei puterilor în stat şi justiţiei din România. Ca şi cum, decizia justiţiei poate fi ignorată, ca şi cum ea nu înseamnă nimic, ca şi cum Justiţia independentă din această ţară nu este expresia voinţei aceloraşi cetăţeni care au ales parlamentul.

Acelaşi domn Dragnea zicea aşa:

„Vorbim despre un sistem de putere paralel, un sistem care face ce ştie mai bine: dosare. Este un instrument tăios, care are ca scop să intimideze politicienii care deranjează. Unii i-au spus stat paralel, alţii stat invizibil, alţii putere ocultă.”

Dar pe noi, cetăţenii, ne interesează doar dacă dosarele sunt bine fundamentate şi dacă judecătorii iau deciziile cele mai bune având în vedere datele din dosare şi legislaţia în vigoare. Ne interesează să nu fim furaţi, să nu fim luaţi de fraieri muncind pe rupte în timp ce alţii îşi însuşesc insule, terenuri şi bani. Ne interesează să nu plătim noi cei 21 de milioane de euro furaţi din fonduri europene şi pe care acum îi scoatem de la bugetul construit cu forţele noastre.

Această invenţie iscusită numită „statul paralel” este inspirată de noua eră a „fake news”. Face parte din aceeaşi familie. Ideea este de a inventa informaţii sau interpretări care să înfierbânte minţile oamenilor, să le direcţioneze către ce vrea inventatorul, pentru ca oamenii-ţintă să se comporte conform voinţei inventatorului. Nu contează ce anume inventezi. Important este să funcţioneze în scopul propus. În cazul de faţă scopul este de a oferi o explicaţie oamenilor de ce apar atâtea dosare potrivnice liderilor aleşi. Răspunsul pe care doresc hoţii acestei ţări în frunte cu Dragnea este următorul: pentru că există o forţă ocultă, un fel de securitate ascunsă care cloceşte şi complotează împotriva „democraţilor” întruchipaţi de personaje precum el însuşi. Răspunsul simplu, trist şi direct este următorul: pentru că sunt incredibil de mulţi corupţi aleşi.

Invenţiile de tip „stat paralel”, la fel ca fake news, sunt menite să ne elibereze de efortul de a gândi, de povara gândirii independente. Ne dă informaţii şi soluţii simple, uşor de digerat, savuroase. Sunt un fel de fast food al minţii. Conspiraţia de tip „stat paralel” e cea mai simplă şi  mai la îndemână, nu trebuie să aduci dovezi, doar afirmi ceva şi ai dat răspunsul care calmează minţile cetăţenilor. Un fel de opiu de consum larg.

Şi eu am vazut un unicorn în oglindă azi dimineaţă. De ce ar fi „statul paralel” mai real decât unicornul meu?!