Alegeri în PDL: Tabăra Blaga a pus stăpânire pe partid. Toţi oamenii „Buldogului” au funcţii de conducere
0
Democrat-liberalii s-au reunit la Palatul Parlamentului, pentru o nouă rundă de alegeri. După ce în urmă cu două săptămâni Vasile Blaga a obţinut o victorie aspru contestată, sâmbătă, Buldogul şi-a întregit echipa de conducere cu membri fideli. Toate cele patru fotolii de prim-vicepreşedinte, împreună cu alte 14 mandate de vicepreşedinte din 16 posibile, au fost câştigate de „locotenenţii” lui Vasile Blaga.
Cei mai mulţi dintre semnatarii moţiunii Elenei Udrea au fost trecuţi pe linie moartă. Aşa arată concluziile Consiliului Naţional de Coordonare al PDL. Fostul ministru al Dezvoltării nu are niciun om printre cei patru prim-vicepreşedinţi. În ordinea înscrierii pe listă, aceştia sunt: Anca Boagiu, prim-vicepreşedinte pentru strategii politice, fostul primar al sectorului 3, Liviu Negoiţă, responsabil pentru comunicare, primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, ales şi el pentru strategii politice, şi Andreea Paul, care se va ocupa de mediul de afaceri.
Vicepreşedinţii: 14 pentru Blaga, doi pentru Udrea
Nici lupta pentru un scaun de vicepreşdinte nu a adus rezultate pentru tabăra Elenei Udrea. Din cei 16 vicepreşedinţi ai viitorului Birou Politic Naţional, doar Roberta Anastase şi Ioan Oltean au susţinut-o pe Elena Udrea la alegeri. Iar aceştia au câştigat în condiţiile în care nu au avut competitori. În rest, toţi oamenii preşedintelui şi-au spulberat adversarii. Teodor Paleologu şi Florin Popescu, două nume grele din echipa Elenei Udrea, au fost lăsaţi în afara BPN, fiind învinşi de Radu F. Alexandru şi mai puţin cunoscutul Bogdan Cantaragiu.
Din tabăra lui Vasile Blaga au mai câştigat fotolii de vicepreşedinte: Alexandru Nazare, Sulfina Barbu, Alin Tişe, Alin Popoviciu, Raluca Turcan, Mircea Hava, Ioan Bălan, Romeo Raicu, Cezar Preda şi Bogdan Cantaragiu, Ştefan Gheorghe, Elena Dobre şi Marian Jean Marinescu.
Delegaţi şi candidaţi plictisiţi
Delegaţii au rezistat cu greu să asculte zecile de discursuri ale candidaţilor. Cei mai mulţi dintre ei au preferat holurile spaţioase ale Parlamentului, cafeaua şi pieptul de pui servit elegant la bufet. Nici măcar cei care râvneau la o funcţie nu au catadicsit şă-şi aştepte rândul în sală, cum se face, şi au fost imediat taxaţi de Vasile Blaga, chiar de la microfon: "Au luat-o în glumă, îşi fac campanie pe holuri", a spus Blaga, printre dinţi.
De altfel, Buldogul a fost într-un permanent schimb de replici cu sala. Preşedintele PDL le-a explicat delegaţilor, părinteşte, cum să voteze. „Aţi reţinut, da? Lăsaţi barate două nume”, a întrebat, retoric, preşedintele. La final, spre seară, când unii candidaţi n-au mai simţit nevoia să se exprime de la tribună, preşedintele i-a dojenit iar: “Au obosit colegii. Petrişor nu mai vrea să vorbească!”.
“Dragă Vasile, dragă Emil, eu sunt Anca!”
Anca Boagiu, candidată la funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL, a lăsat deoparte formalităţile şi a destins atmosfera. „Dragă Vasile, dragă Emil, mă bucur să te văd în sală, eu sunt Anca, o pedelistă de 13 ani. Nu sunt nici Boagiu de la PPE, nici ministrul de la transporturi, nu sunt nici senatoarea, nici preşedinta de la Sectorul 2, sunt o pedelistă de 13 ani şi am venit să vă fac o propunere: competiţia cine e mai pedelist trebuie să înceteze”, a fost discursul Ancăi Boagiu la Consiliul Naţional de Coordonare al PDL.