Zeci de mii de români riscă amenzi uriaşe după ce au jucat pe site-uri de pariuri ilegale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu mai puţin de 40.000 de români riscă amenzi foarte mari după ce au jucat pe site-uri de pariuri considerate ilegale în România, dar recunoscute la nivel internaţional.

Potrivit digi24, vizate sunt site-uri care nu şi-au achitat taxele şi impozitele către stat în ciuda faptul că au avut de respectat un termen limită şi anume luna septembrie. După această dată ar fi avut nevoie de o nouă licenţă, arată sursa citată. 

„Funcţionarea fără licenţă a firmelor este penală şi este prevăzută închisoare un an de zile pentru reprezentanţii firmelor. Norocul lor este că cei mai mulţi nu au reprezentanţi în România. Normal, fiind infractor, nu ar mai avea voie să îşi ia licenţa cel puţin cinci ani de zile”, a declarat Sorin Constantinescu, preşedintele Asociaţiei Organizatorilor de Cazinouri din România. 

Cumulat, firmele de pariuri ar fi trebuit să achite în perioada 2010 - 2015 impozite de aproape 250 de milioane de euro. 

„Bugetul de stat ar putea acum încasa bani în plus şi din amenzile pe care Oficiul pentru Jocuri de Noroc le poate aplica românilor care au pariat online pe aceste site-uri. Conform legii, utilizatorii jocurilor de noroc sunt obligaţi să acceseze doar acele companii care au licenţă pentru România. Obligaţia de a verifica legalitatea site-urilor revine tot jucătorilor”, mai arată digi24.ro. 

Lista neagră a site-urilor care nu mai au licenţă poate fi consultata AICI

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite