Tudorel Toader: Un penitenciar la standarde europene va fi construit în judeţul Buzău, în foste unităţi militare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un penitenciar la standarde europene va fi construit în judeţul Buzău, în foste unităţi militare care vor fi transferate de la MApN la Ministerul Justiţiei, a declarat, miercuri, ministrul Justiţiei.

”În vederea îndeplinirii cerinţelor hotărârii pilot a CEDO, este propunerea de preluare a două unităţi militare de pe raza comunei Unguriu, judeţul Buzău, unităţi militare aflate în administrarea MApN. Este o suprafaţă de teren foarte generoasă, are clădiri care sunt solide, bune de folosit pentru Administraţia Penitenciarelor şi acolo avem în vedere construcţia unui nou penitenciar, modern, la standarde europene”, a precizat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, la începutul şedinţei de Guvern.

Practic, Guvernul  a aprobat  actualizarea valorii de inventar a imobilului 5075, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, înregistrat în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului la poziţia cu nr. M.F.P. 106972. Apoi, în acelaşi document s-a aprobat transmiterea imobilelor 1242 şi 5075, aflate în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Justiţiei pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor. 

El a menţionat că a fost demarat studiul de fezabilitate şi pentru penitenciarul de la Berceni.

Tudorel Toader a precizat, de asemenea, că în luna noiembrie va fi prezentată la CEDO foaia de parcurs privind rezolvarea problemelor legate de condiţiile din penitenciare

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite