Sebastian Ghiţă, în ultima înregistrare: Coldea l-a ameninţat pe Ponta, de faţă cu mine, că-l arestează daca semnează contractul pentru Comarnic - Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Ghiţă a dispărut de aproape trei săptămâni. FOTO Eduard Enea
Sebastian Ghiţă a dispărut de aproape trei săptămâni. FOTO Eduard Enea

Sebastian Ghiţă, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare preventivă, a declarat, într-o nouă înregistrare, că Florian Coldea l-a ameninţat pe Victor Ponta că îl arestează dacă semnează contractul privind Autostrada Comarnic-Braşov. Ghiţă a prezentat imagini cu Florian Coldea despre care spune că sunt filmate la casa sa de la Cheia.

„Unul dintre conflictele majore pe care le-am avut cu Florian Coldea ţinea de discuţia despre dezvoltarea României, despre faptul că sunt blocate proiectele, că frica generează lipsă de absorbţie de fonduri europene, de faptul că funcţionarilor le e teamă să mai ia orice decizie şi să semneze orice document. În februarie 2015 a fost oaspetele meu la o vilă a familiei de la Cheia. A venit împreună cu familia sa. Am dovezi şi am să vi le arăt. Iată imaginile care ne prezintă pe amândoi în discuţia de la Cheia", a declarat Sebastian Ghiţă, om de afaceri pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare preventivă.

Ulterior, postul România TV a prezentat imagini în care apare Florian Coldea, pe teresa unei case. Filmul continuă cu Sebastian Ghiţă, care apare pe terasă şi vorbeşte cu o persoană, însă interlocutorul nu mai apare în imagini. Sebastian Ghiţă susţine că Florian Coldea l-a ameninţat pe Victor Ponta că dacă va semna contractul privind autostrada Comarnic- Braşov îl va aresta, prim-adjunctul directorului SRI fiind interesat de construcţia autostrăzii.

„Ponta îşi dorea să continue proiectul cu autostrada Comarnic-Braşov însă Coldea nu a fost de acord niciodată cu acest proiect. L-a ameninţat de faţă cu mine că îl va aresta, pe el şi funcţionari din CNADNR care îndrăznesc să avanseze cu acest proiect. Îl va aresta dacă semnează contractul. Licitaţia, pentru că a fost vorba de o licitaţie între mari concerne europene, fusese deja câştigată de către consorţiul Vinci Strabag Aktor şi era susţinută de două grupuri financiare mari: Societe Generale din Franţa şi Erste Group Bank din Austria. În februarie 2015, la Cheia i-am reproşat lui Florian Coldea că blochează România blocând acest proiect şi nu numai. Mi-a răspuns foarte nervos şi agasat că europenii vor autostrada Piteşti- Sibiu pentru că pe acolo este definit culoarul european iar restul de bani pe care România îi strânge trebuie să-i păstrăm pentru a cumpăra armanent“, a mai afirmat Sebastian Ghiţă.

Sebastian Ghiţă spune că a refuzat să predea postul România TV sistemului, procurorilor şi preşedintelui Klaus Iohannis. „Sistemul nu vrea o presă liberă şi nu vrea să fie cunoscute deciziile de la CEDO“, a mai spus Ghiţă. 

Citeşte şi:

Să luăm aminte cum se cuvine la dezvăluirile domnului Sebastian Ghiţă

Urmărit general pentru a fi arestat, Sebastian Ghiţă face noi „dezvăluiri”: Ponta a fost şantajat s-o numească pe Kovesi la DNA

Sebastian Ghiţă, a doua înregistrare difuzată după dispariţie: Băsescu mi-a spus că are înregistrări cu felul în care a fost plănuită închiderea lui Voiculescu

Ghiţă: O firmă din Ploieşti, prin Asesoft, a plătit aducerea în ţară a lui Nicolae Popa, la cererea lui Kovesi

Fugarul Ghiţă aruncă noi acuzaţii, nesusţinute de dovezi, împotriva lui Kovesi. Dâncu, pomenit în context

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite