Poliţistul de la dispeceratul Ministerului Afacerilor Interne, arestat pentru tentativă de viol, este recidivist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţistul de la dispeceratul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) arestat în mai 2013 pentru tentativă de viol este acuzat de o faptă similară comisă în urmă cu aproximativ un an asupra unei croitorese de la o casă de modă din Capitală.

Anchetatorii au făcut legătura între cele două cazuri după ce l-au arestat pe subofiţerul DM. 

Acesta a fost arestat pe 16 mai de magistraţii Judecătoriei Sectorului 1, la propunerea Parchetului Judecătoriei Sectorului 1, după ce ar fi încercat să o violeze pe secretara unui notariat de pe Calea Victoriei, în biroul acesteia.

Cercetările ulterioare au scos la iveală faptul că modul de operare din acest caz seamănă izbitor cu cele relatate într-o plângere depusă la Poliţie în urmă cu aproximativ un an, când o croitoreasă din Bucureşti a reclamat că un bărbat ar fi încercat să o violeze chiar la locul ei de muncă.

Potrivit surselor citate, anchetatorii au constatat că agresorul a avut, în ambele situaţii, acelaşi mod de operare şi au chemat-o pe croitoreasă la o recunoaştere din grup, organizată la Secţia 1 de Poliţie. Cu acest prilej, femeia l-a identificat pe M ca fiind cel care ar fi încercat să o violeze, potrivit Mediafax. 

Subofiţerul M a fost arestat preventiv în 16 mai 2013

Bărbatul are 37 de ani şi este din Ploieşti, fiind dispecer la Ministerul Afacerilor Interne din 2002, când a fost angajat din sursă externă, au mai spus sursele citate.

Ministerul Afacerilor Interne a precizat într-un comunicat de presă că angajatul instituţiei a săvârşit fapta în afara orelor de program.

Angajatul MAI a fost trecut în rezervă în 16 mai, după ce a fost pus sub acuzare pentru tentativă de viol.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite