Peste 32.000 de amenzi au fost date, într-o săptămână, pentru nefolosirea centurii de siguranţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 32.000 de amenzi au fost date de poliţişti, la nivel naţional, într-o singură săptămână, şoferilor şi pasagerilor care nu foloseau centura de siguranţă. Această acţiune s-a desfăşurat, simultan, în 27 de state din Europa.

În perioada 10 – 16 martie, Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) a coordonat o acţiune de verificare a respectării normelor referitoare la utilizarea centurii de siguranţă.

Astfel, poliţiştii au aplicat 32.796 de amenzi şoferilor şi pasagerilor care nu au folosit centura de siguranţă sau dispozitivele de retenţie omologate. 

Această acţiunea s-a desfăşurat, concomitent, în toate cele 27 de state membre ale Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa - T.I.S.P.O.L..

Poliţiştii recomandă utilizarea centurii de siguranţă chiar şi la deplasarea pe distanţe mai scurte de drum şi folosirea dispozitivelor suplimentare de siguranţă pentru transportarea copiilor care au sub 12 ani. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite