Ministrul Tudorel Toader l-a vizitat pe românul condamnat la moarte în Malaysia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a făcut o vizită în Malaysia, pentru semnarea Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Malaysiei privind activităţi de cooperare juridică, iar în cursul acesteia a făcut şi o vizită la penitenciarul Bentong, unde a discutat şi cu românul Ionuţ Alexandru Gologan, în vârstă de 25 de ani, arestat din 2012 şi condamnat definitiv la pedeapsa cu moartea pentru trafic de droguri.

Tudorel Toader a avut o întrevedere cu procurorul general al Malaysiei, Tan Sri Dato’ Sri Haji Mohamed Apandi bin Ali, cei doi oficiali subliniind necesitatea cooperării dintre România şi Malaysia în plan juridic, având în vedere inexistenţa, până la acest moment, a cadrului juridic bilateral în materie.  

Pentru a pune bazele acestei cooperări, cei doi oficiali au semnat Memorandumul de Înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Malaysiei privind activităţi de cooperare juridică. Memorandumul prevede diverse forme de cooperare, cum ar fi: schimb de legislaţie, experienţă şi bune practici pe teme de interes comun, vizite reciproce ale reprezentanţilor din diverse instituţii ale sistemului judiciar, promovarea de programe şi proiecte de cooperare în domeniul justiţiei, potrivit news.ro.

Conform unui comunicat al MJ, prin semnarea acestui instrument bilateral de cooperare urmează a fi impulsionată negocierea tratatelor care să reglementeze cooperarea judiciară în materie penală, respectiv asistenţă judiciară şi extrădare. În vederea finalizării tratatelor, a fost agreată o întrevedere la nivel de experţi în România, urmată de vizita Procurorului General al Malaysiei la Bucureşti, în mai 2018. 

Întrevederea cu conducerea închisorii Bentong a avut loc la sediul penitenciarului, din statul Pahang. Discuţiile au fost purtate, cu precădere, asupra problematicii specifice sistemului penitenciar din cele două state.

În închisoarea Bentong se află încarcerat Ionuţ Alexandru Gologan, în vârstă de 25 de ani, arestat din 2012 şi condamnat în prezent, definitiv, la pedeapsa cu moartea pentru trafic de droguri. Delegaţia română a purtat discuţii cu cetăţeanul român condamnat, exprimând susţinerea în realizarea intereselor legitime, cu respectarea legislaţiei celor două state, în cadrul juridic iniţiat prin semnarea Memorandumului, se arată în comunicat.

În 26 ianuarie 2016, Curtea Federală de Justiţie a Malaysiei a confirmat pedeapsa capitală pentru Ionuţ Gologan printr-o decizie definitivă. Avocaţii cetăţeanului român urmau să depună o cerere de graţiere la sultanul statului malaysian, informa atunci MAE român, care preciza că sentinţa nu poate fi pusă în aplicare până când nu este soluţionată cererea de graţiere, demers care poate fi de durată. MAE menţiona şi că legislaţia malaysiană privind pedeapsa capitală pentru traficul de droguri este în curs de revizuire, iar autorităţile malaysiene au informat oficial că au blocat administrativ execuţiile în cazul persoanelor condamnate la moarte pentru trafic de droguri, în vederea revizuirii legii.

În anul 2013, Ministerul Justiţiei din România a transmis părţii malaeziene că este interesat să negocieze încheierea unor tratate cu statul asiatic care să reglementeze aspecte de cooperare judiciară în materie penală, îndeosebi în ceea ce priveşte transferul persoanelor condamnate. Ulterior, partea malaeziană a comunicat Ambasadei României adoptarea legislaţiei necesare pentru negocierea tratatului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite