Ministrul Justiţiei: Lupta anticorupţie este reponsabilitatea fiecăruia dintre noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a susţinut vineri o conferinţă de presă în contextul adoptării de către Executiv a noii Strategii Naţionale Anticorupţie 2016 - 2020. Acesta a precizat că, atunci când s-a schimbat Guvernul, mii de oamenii au ieşit în stradă şi au strigat „Corupţia ucide” la scurt timp după tragedia din Colectiv, acesta fiind un semnal de alarmă care a arătat „cât de săturată este societatea de acest fenomen al corupţiei”.

„Eu ca ministru nu pot uita fondul emoţional al societăţii din toamnă, atunci când acest Guvern a fost învestit. Mii de oameni au ieşit în stradă unde s-a strigat «Corupţia ucide». A fost un semnal de alarmă dramatic care ne-a arătat cât de săturată este societatea de acest fenomen al corupţiei. Când am venit la minister, pe acest fond pe care nu-l uit, m-am gândit să răspund aşteptărilor cetăţenilor şi să livrez un rezultat tangibil în timpul mandatului”, a declarat Raluca Prună.

Aceasta a ţinut să precizeze că atunci când a venit la Ministerul Justiţiei a găsit un momorandum care prelungea Strategia Naţională Anticorupţie 2012 – 2015 până în 2017.

„Când am ajuns la Ministerul Justiţiei am găsit un memorandum care prelungea Strategia Naţională Anticorupţie 2012 – 2015 până în 2017 şi puteam spune că o las aşa, dar am ales o cale mai grea şi am ales să răspundem cetăţenilor. Strategia este adoptată prin Hotărâre de Guvern ceea ce însemană că este asumată de întregul Executiv”, a spus Prună.

Ea a mai ţinut să precizeze faptul că este responsabilitatea fiecărui cetăţean să lupte împotriva corupţiei.

„Lupta împotriva corupţiei nu este o responsbailitate a statului, ci a fiecăruia dintre noi. Foarte multe fapte de corupţie ne fură ceva din buzunar. Corupţia este principalul motiv pentru care o ţară nu se dezvoltă şi poate chiar să involueze o ţară”, a mai spus ministrul Justiţiei.

Raluca Prună a mai precizat că noua strategie anticorupţie 2016 - 2020, adoptată miercuri de Guvern, vizează reducerea la jumătate a fraudelor din achiziţiile publice, precum şi aderarea României la Convenţia Anti-Mită a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

„Scontăm să obţinem la sfârşitul celor patru ani, cu condiţia ca strategia să fie asumată de fiecare dintre noi, scontăm să ne încadrăm în media Uniunii Europene privind percepţia şi mentalitatea publică internă a cetăţenilor români legată de amploarea femomenului de corupţie, să reducem cu 50 la sută cauzele de fraudare şi de corupere a procedurilor de achiziţii publice, implementarea măsurilor preventive anticorupţie în peste 80 la sută din instituţiile publice şi întreprinderile publice, ca parte a unui plan mai amplu de integritate, să atingem mecanismele de verificare şi cooperare, acele obiective care nu au fost atinse în cadrul MCV”, a spus Prună, potrivit news.ro.

Un alt rezultat al implementării strategiei anticorupţie ar fi, potrivit ministrului Justiţiei, ca România să poată adera la Convenţia Anti-Mită a OCDE.

Strategia vizează, de asemenea, şi promovarea la nivel regional şi internaţional a experienţei în materia luptei anticorupţie pe care România a dobândit-o.

„Avem o şansă extraordinară, România a înregistrat progrese remarcabile în combaterea corupţiei şi putem spune că avem o ţară în care justiţia, spre disperarea unora, funcţionează şi funcţionează foarte bine”, a declarat Raluca Prună.

Prună: Orice caz care ajunge la DNA sau ANI este un eşec de management pentru care cineva trebuie să răspundă

Orice cauză care ajunge la DNA sau la ANI este un eşec de management pentru care cineva trebuie să răspundă, a declarat, vineri, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, cu ocazia prezentării noii strategii anticorupţie 2016-2020, adoptate de Guvern, ale cărei costuri de implementare se ridică la 100 de milioane de euro.

"Prin noua strategie, fiecare manager de instituţie publică trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru aplicarea unor politici şi standarde interne care să prevină faptele de corupţie în instituţia pe care persoană respectivă o conduce. În mod clar, un eşec de management pentru care cineva trebuie să răspundă”, a spus Raluca Prună.

Ministrul Justiţiei a arătat că nouă strategie anticorupţie menţine atenţia asupra unor sectoare vulnerabile, cum ar fi sistemul judiciar, Parlamentul, mediul de afaceri, însă adaugă şi noi domenii prioritare. Astfel, vor fi introduse criterii de integritate pentru concursurile de inspectori şcolari şi măsuri pentru descurajarea plagiatului.

"Dacă vrem o Românie educată sau o Românie sănătoasă, este absolut necesar ca şi în educaţie şi sănătate să facem ceva. Strategia propune măsuri concrete. Cu titlu de exemplu, pentru educaţie, am propus adoptarea la nivel naţional a unui cadru transparent, bazat pe criterii de performanţă pentru asigurarea integrităţii concursurilor de inspectori şcolari generali, introducerea unui sistem care să descurajeze plagiatul este o altă măsură, iar în sectorul sănătăţii am reţinut ca fiind important un mecanism care să prioritizeze alocările bugetare şi transparentizarea cheltuielilor”, a adăugat Prună.

Ministrul Justiţiei s-a referit şi la valoarea bunurilor sechestrate de procurori anul trecut, care a ajuns la 500 de milioane de euro.

"Numai anul trecut vorbim de jumătate de miliard de euro. Suntem în această privinţă a cincea jurisdicţie din Uniunea Europeană în privinţa sumei la care se ajunge cu bunurile sechestrate şi vă invit să vă gândiţi ce se poate face cu jumătate de miliard de euro. Un spital dotat, la cheie, costă între 100 şi 120 de milioane de euro”, a spus Raluca Prună.

Ministrul a explicat că implementarea strategiei anticorupţie pe următorii patru ani se ridică la 100 de milioane de euro.

"Aceştia sunt bani care trebuie alocaţi de la bugetul de stat, dar şi din fonduri europene sau din fonduri nerambursabile, de la alţi parteneri. Este puţin dacă vă gândiţi la cât a fost sechestrat anul trecut, adică jumătate de miliard de euro. Este un preţ mic pentru ceva foarte mare”, a conchis Raluca Prună.

Ministerul Justiţiei a informat joi, printr-un comunicat de presă, că zeci de propuneri şi observaţii formulate în procesul de consultare publică au fost incluse în forma finală a Strategiei. MJ a precizat că aproximativ 90 de instituţii publice, organizaţii non-guvernamentale, asociaţii ale oamenilor de afaceri, societăţi cu capital de stat sau privat au fost consultate sau au participat la dezbaterile publice şi reuniunile tehnice organizate în perioada februarie - iulie 2016.

Printre iniţiatorii propunerilor transmise în timpul consultării publice din perioada 17 iunie - 29 iulie se numără Consiliul Superior al Magistraturii, Cancelaria prim-ministrului, Institutul de Politici Publice, Direcţia Generală Anticorupţie, Centre for Advanced Research in Management and Applied Ethics, Expert Forum, FunkyCitizens, Centrul pentru Inovare Publică, Transparency International România, AmCham România, mai multe ministere, dar şi personalităţi publice, funcţionari sau simpli cetăţeni.

Propunerile au vizat majoritatea capitolelor SNA 2016 - 2020, cele mai multe fiind preluate integral sau parţial în forma finală a documentului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite