Dosarul ANRP 5. Radu Mazăre a fost audiat la DNA: „Am intrat martor şi am ieşit tot martor. Eu semnam documentele ca primar”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost joi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) unde a fost audiat în calitate de martor în dosarul ANRP 5 în care se fac cercetări privind supraevaluarea unui teren din Constanţa. Prejudiciul creat se ridică la 8 milioane de euro.

Radu Mazăre a ajuns la DNA la ora 11.10, însă a părăsit sediul instituţie după aproximativ 40 de minute, declarând că nu s-a luat nicio măsură faţă de acesta, el fiind audiat în calitate de martor.

„Mie îmi aduceau la semnat documentele şi le semnam ca primar, nu am discutat niciodată despre vreo retrocedare sau despre un dosar. Deci am intrat martor şi am ieşit tot martor. Îmi spuneau că nu trebuie să vin cu avocat, dar eu merg şi la toaletă cu avocatul”, a spus Mazăre la ieşirea din DNA.

Întrebat dacă citea documentele care îi veneau la semnat, Mazăre a explicat că doar le semna pentru că nu se pricepe la astfel de chestiuni, el fiind inginer electrician navigator.

„Le semnam (documentele - n.r.) ca primarul. Sunt inginer electrician navigator. Trebuie să se uite cei care au facultate. Sunt experţi care trebuie să citească aşa ceva. Eu aveam încredere în ei pentru că erau specialişti”, a mai spus Mazăre.

De asemenea, fostul primar a adăugat că anul 2015 a fost un an greu pentru el, fiind mai greu decât 2014, dar şi mai greu decât orice an din 2005 până în prezent.

Întrebat cum reuşeşte să se întreţină, el a precizat că mai are „nişte provizii, aşa cum am scris şi în declaraţia de avere”, însă vrea să fie şi instructor de schi.

DNA a început urmărirea penală în dosarul ANRP 5

Săptămâna trecută, procurorii anticorupţie au anunţat că au început urmărirea penală într-un nou dosar ANRP (5) în care se fac cercetări privind supraevaluarea unui teren din Constanţa. 

În acest caz sunt vizaţi Crinuţa Dumitrean, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) şi preşedinta Comisiei Centrale de Despăgubiri, la data faptelor, deputatul Cătălin Teodorescu, omul de afaceri Horia Simu, dar şi alte şase persoane.

Ce acuzaţii aduc procurorii

Anchetatorii precizează că pe 22 octombrie 2009, Horia Simu, printr-un intermediar, a achiziţionat drepturile litigioase ce priveau o suprafaţă de teren din municipiul Constanţa, preţul cesiunii fiind de 700.000 euro.

De la acea dată, Simu ar fi iniţiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajaţi ai societăţilor sale şi prin intermediul unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul unor instituţii publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obţinerea despăgubirilor prin intervenţia acestora la nivelul autorităţilor implicate în procedura de retrocedare.  

Ca urmare a acestor demersuri, pe 26 mai 2011, Crinuţa Dumitrean, Cătălin Teodorescu, Cristian Sebastian Mihai, Remus Virgil Baciu, Oana Vasilescu, Dragoş Bogdan, Florentina Savu şi o altă persoană, în calitate de preşedinte, respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor legale privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, dar şi a altor prevederi legale, ar fi aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Alin Horaţiu Dima prin care valoarea unui teren în suprafaţă de 25 hectare situat în municipiul Constanţa (zona Brătianu - Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 euro (35 de euro pe metru pătrat), echivalentul a 37.243.500 de lei. 

Terenul, supraevaluat cu aproape 8 milioane de euro

„Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului respectiv cu suma de 7.875.000 euro, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat concomitent cu obţinerea unui avantaj patrimonial de către suspectul Simu Horia şi alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase”, arată anchetatorii. 

Concret, arată DNA, membrii Comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare întocmit cu nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, nu ar fi constatat faptul că Dima ar fi supraevaluat terenul respectiv, asta deşi ştia că suprafaţa respectivă era situată în extravilanul municipiului Constanţa şi avea destinaţia de teren agricol. 

Mai mult, în cuprinsul documentului respectiv nu a fost evidenţiată poziţia exactă a terenului, iar pentru stabilirea valorii acestuia expertul a utilizat comparabile care nu priveau tranzacţii de vânzare, ci doar oferte de vânzare a unor terenuri situate în intravilanul şi extravilanul municipiului Constanţa care nu aveau categoria de folosinţă teren agricol.

„Raportul de evaluare respectiv a fost avizat anterior, pentru conformitate cu prevederile Standardelor Internaţionale de Evaluare şi a Legii nr. 247/2005, de către suspecta Savu Florentina, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu ce derivau din funcţia de consilier în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor – Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor”, arată DNA. 

Pentru „ajutorul acordat”, în perioada decembrie 2010 – februarie 2011, Crinuţa Dumitrean ar fi acceptat promisiunea şi ar fi pretins, iar în perioada iulie - august 2011, ar fi primit, prin intermediari, de la Simu suma de 400.000 de euro.

În acelaşi context şi pentru acelaşi motiv, în perioada decembrie 2010 - februarie 2011, expertul evaluator, Dima Alin Horaţiu, a primit prin intermediar de la acelaşi suspect suma de 5.000 euro.

În perioada 24 iunie – 11 noiembrie 2011, Horia Simu ar fi disimulat adevărata natură a provenienţei sumei totale de 5.066.300 euro, obţinută în maniera de mai sus, prin încheierea cu diverse firme controlate de acesta a unui număr de nouă contracte de împrumut, nereale.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite