Este o dezbatere fundamentală pentru că, în timp ce la noi problema principală este cum să facem să avem manuale de clasa a V-a şi prezentăm ca victorie guvernamentală revenirea la manuale unice (printre care şi cel de sport), alte societăţi încep să-şi pregătească tinerele generaţii pentru un salt uriaş şi care, pe termen mediu, va duce la o diferenţiere enormă între puterea de supravieţuire a unor naţiuni şi, de ce nu, la plasarea lor pe un nou loc pe scara evoluţie. Sau a involuţiei şi intrării în zona nesemnificativului, adică asumarea condiţiei ingrate de consumator modest al valorilor create de alţii.

Deja regăsim inteligenţa artificială integrată în orice smartphone, în termostatele „inteligente“ sau în asistenţii virtuali care gerează de la sisteme casnice până la procese de producţie industrială. IA este o disciplină a informaticii care permite maşinilor să înveţe, să raţioneze, să acţioneze şi să se adapteze continuu lumii reale, amplificând exponenţial capacităţile fiinţei umane şi asigurând automatizarea completă a tuturor proceselor de producţie care implică riscuri sau sunt repetitive şi consumă o mare cantitate de timp. Dar şi, aşa cum afirma Diane Bryant în cadrul ediţiei din acest an a festivalului SXS Interactive:

AI va permite, foarte curând, gestionarea resurselor rare, contribui în mod decisiv la cercetarea ştiinţifică şi la ameliorarea integrării şi respectării drepturilor omului... AI va aduce o transformare socială şi va revoluţiona sectoarele industriei şi informaţiei“.

Dar şi al agriculturii, afirma cu aceeaşi ocazie Jess Vollmgar, care a prezentat o aplicaţie considerată drept revoluţionară pentru managementul culturilor agricole şi supravegherea zonelor cultivate care permite transmiterea în timp real a imaginilor meteo de la sateliţi personalizate pentru uzul fiecărui agricultor. Iar acest gen de aplicaţii pot fi infinite.

Totul este să ştim cum sunt pregătite sectoarele economice pentru a se adapta acestor schimbări de viitor şi problemelor de transformare a pieţei muncii pe care acestea le implică. În acest sens, poate decidenţii noştri politici ar trebui să citească acest foarte serios documentat raport din 2017 intitulat „Reshaping  Business With Artificial Intelligence - Closing the Gap Between Ambition and Action“, realizat de cei de la MIT împreună cu The Boston Consulting Group. Îl puteţi accesa aici.

Dar, oricât de fascinante ar fi detaliile tehnice din proiectele care implică IA, cred că, dincolo de ele, este problema esenţială a unei alegeri făcute de liderii politici ai unei ţări sau alta, una legată de o viziune naţională coerentă privind stabilirea unui model de dezvoltare pe termen lung şi foarte lung. În acest sens, ai noştri aleg (sau cel puţin asta au făcut-o până acum) să ignore în mod suveran şi definitiv problema, rezumându-se să gereze pe cât au ştiut mai bine o supravieţuire mizeră tocmai fiindcă este fără orizont.

Altfel cum se explică faptul că, în ciuda faptului că tinerii români sunt semnalaţi ca luând premii importante la mari concursuri de informatică şi robotică, la nivelul deciziei politice nu a fost demarată vreo acţiune logică de preluare a lor într-un sistem subvenţionat generos la nivel naţional, tocmai pentru a nu alimenta la nesfârşit exodul de creiere spre cei care au politicieni care sunt chiar interesaţi de devenirea naţiunii lor?

Aici este marea problemă: incultura fundamentală a liderilor noştri politici, lipsa ştiinţei de a guverna pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă şi, pe fond, dezinteresul lor pentru orice pariu pe termen lung. Ne bucurăm că economia noastră - bazată pe argumente şi structuri convenţionale - încă produce şi că, datorită consumului, înregistrăm ceea ce pare a fi o creştere economică spectaculoasă. Dar numai despre asta este vorba? Nu, răspund decidenţii politici ai marilor ţări „purtătoare de valoare adăugată masivă şi constantă“. Nu, pentru că, în acest moment, suntem în faza în care a demarat acest proces enorm de schimbare a modului de producţie, cel care face ca deja unele naţiuni să fi intrat în faza următoare revoluţiei tehnologice, adică cea care presupune introducerea de scară largă a proceselor controlate de Inteligenţa Artificială.

Sigur că noi putem să fim altfel. Putem să ne limităm la a prelua tehnologii (sau cel puţin acea parte a tehnologiilor care sunt oferite pentru domeniul public), devenind din ce în ce mai dependenţi de ţările-sursă şi de interesele lor naţionale. Se poate, atâta timp cât nu vom avea decidenţi politici care să ia în serios priorităţile mondiale şi, mai precis localizat, cele ale UE care deja îşi doreşte să realizeze un nivel de superioritate tehnologică care să o aducă în vârful competiţiei mondiale. Printre altele, asta este una dintre priorităţile de top ale „nucleului dur“ din UE.

Inutilă întrebarea despre ce facem. Poate ar fi utilă întrebarea despre ce am vrea să facem. Dar asta, iarăşi, este o chestiune aproape insolvabilă din moment ce, în orice caz în contextul actual, este absolut imposibil să te gândeşti că ar putea să existe un tip de proiect de interes naţional care să reunească acordul întregii noastre clase politice, unul care să fie căt de cât înţeles de parlamentari şi aprobat ca atare, apoi aplicat cu consecvenţă pe o perioadă lungă de timp. Spre exemplu, să o vedem pe doamna ministru Olguţa Vasilescu imaginând apariţia unor cursuri speciale la nivel naţional în vederea recalificării profesionale în vederea apariţiei noilor cicluri de producţie, schimbare socială masivă favorizată de o nouă mentalitate de tip competitiv? Cum să te gândeşti că aşa ceva ar fi posibil când miniştrii, atunci când nu se schimbă în fiecare an sau mai des, au nivelul de preocupări strategice ca acesla anunţat de Excelenţa Sa Pop, o figură-simbol pentru ceea ce înseamnă apetenţa către nou, inovare şi excelenţă.

Asta e. Lipsim în această dezbatere. Parcă numai în asta. Numai că aceasta de acum va diferenţia zonele de putere şi influenţă în care vor evolua statele lumii. Nu ne interesează? Atunci bine, rămâne cum am vorbit.