Petarde şi artificii vândute pe sub mână în mijlocul străzii, în Capitală: „Acum îţi aducem doar dacă vrei de un milion jumate, două milioane“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

An de an, petradele şi tunurile din care ies artificii colorate se vând pe sub mână în cele mai cunoscute puncte din Bucureşti. Anul acesta, comercianţii de ocazie sunt mult mai precauţi şi cu greu îi mai găseşti prin pieţe. Chiar şi aşa, stau de vorbă pe lângă gurile de metrou şi clienţii trebuie doar să întrebe de petarde şi imediat „băieţii descurcăreţi“ expun oferta.

Este 17 decembrie, duminică. La orele prânzului, Piaţa Râmnicu Sărat din Capitală este aproape goală, însă câţiva comercianţi cu tarabele încărcate cu zarzavaturi discută aprins despre „necazul din Colectiv“. 

Sunt supăraţi pentru că acolo au ars de vii zeci de tineri, dar îi apasă şi faptul că după tragdia din clubul groazei nu mai poate nimeni să vândă petarde şi artificii ca până acum, adică înainte cu doar câteva zile de Revelion. „Au venit băieţii pe aici (n.r. – lângă piaţă), dar nu ştiu cât mai pot vinde. E plin de poliţie peste tot şi cei mai mulţi sunt la Obor, acolo îi găsiţi sigur. Sunt fetele alea de la florării, le dau şi ele cum pot, cum prind“, explică o femeie de vreo 40 de ani care vinde legume.

„Fata de la produse dă pe sub mână“

La câteva minute de mers pe jos reporterii „Adevărul“ ajung în altă zonă cunoscută de cei care locuiesc în apropiere ca fiind un punct fierbinte de unde îşi pot cumpăra artificii de Revelion. Pe 27 decembrie e pustie şi Piaţa Sălăjan, însă un bărbat de vreo 60 de ani le explică reporterilor „Adevărul“ de unde pot lua petarde în acest an.

„Acolo la Vitan, la Bobocica sunt. Ies băieţii în stradă, dar azi nu îi găsiţi sigur. Când e aşa linişte nu stau că le frică de gabori. Mai zilele viitoare când o să fie agitaţie, lume peste tot, sigur ies şi ei la vânzare. Dar mai bine le lăsaţi, sunt periculoase petardele astea, eu am fost în armată şi ştiu cum se fac pe naşpa cu praful de puşcă. Unele bubuie înainte să le atingi, Doamne fereşte, te lasă fără ochi, fără degete“, povesteşte bărbatul. Ne îndeamnă să plecăm spre alte tarabe din piaţă să mai întrebăm şi, în cele din urmă, ajungem la o femeie înfăşurată într-o geacă groasă. Cu gluga trasă peste cap şi un fular care îi acoperă faţă, femeia ne îndeamnă, în şoaptă, să mergem „pe la tarabele de beton“.

„Cum veniţi dinspre statuie e acolo o fată cu produse. Are o tarabă cu o mulţime de produse. Dă petarde pe sub mână, dar să le cereţi încet că nu dă la orcine şi e şi poliţia aici mereu. Cu grijă că e nasoală treaba, nimeni nu vrea să rişte să ia puşcărie pentru petarde“, ne explică femeia din spatele tarabei.

Ajungem la fata cu produse, dar îi părem suspicioşi şi după câteva secunde de stat pe gânduri ne sfătuişte să „venim mai zilele viitoare“ că atunci iese cu marfa. Până ajungem la maşină, un bărbat cu o geacă groasă cu guler din blană ne urmăreşte cu privirea. Înclină capul în partea dreaptă şi se asigură că am plecat.

150 de lei, comandă minimă

Nu ne dăm bătuţi şi ne întoarcem luni, pe 28 decembrie. De data asta avem noroc. Deşi o maşină de poliţie stă în faţa pieţei, acolo unde era şi pe 27 decembrie, câţiva băieţi agili se strecoară prin mulţime. Îi recunoşti de la distanţă şi e suficient să le pui o simplă întrebare ca să pleci acasă cu un adevărat arsenal. Reporterii „Adevărul“ îi întreabăpe cei trei bărbaţi dacă ştiu unde se vând petarde anul ăsta. La început par sceptici, însă în cele din urmă se rezgândesc şi ne fac o ofertă de nerefuzat.

petarde salajan

Aici se vând petarde în mijlocul străzii FOTO Cristina Răduţă

„Mergi tată mai bine şi ia de la supermaket, de la Auchan, găseşti acolo beţe din alea de le ţii în mână. N-au petarde, dar au altele“, ne spune un bărbat trecut de prima tinereţe. Când vede că vrem să plecăm, se răzgândeşte şi încearcă să ne convingă să cumpărăm, dar nu le bucată, doar în număr mare. 

„Auzi, fata, dacă vrei îţi dăm petarde şi tunuri d-alea de se duc frumos pe cer şi lumineză. Acum îţi aducem, doar dacă vrei de un milion jumate, două milioane. Altfel nu că n-avem cum. Oricum dacă vrei aşa mai subţireanu, o cutie, două ne găseşti aici pe 30, 31. Atunci ieşim cum trebuie. Până atunci nu ne riscăm aşa că n-are sens. Eu cu tata vindeam în fiecare an aici, dar după ce s-a întâmplat cu Colectiv nu mai e voie deloc, e greu“, ne spune un comerciant care muşcă cu poftă dintr-o pâine tăiată în care are roşii şi salam. 

Şi printre comercianţii din celebrul bazar Europa sunt unii care se încumetă şi în acest an să vândă fel de fel de artificii şi petrade. De aici e mai greu să cumperi pentru că sunt toţi foarte atenţi şi speriaţi de poliţişti. „Nu prea se mai dau aici anul ăsta, e panică mare cu garda. Se mai dau aşa pe încredere, pe cunoştiţnţe, mai rar se vinde la oricine“, ne spune un bărbat din faţa bazarului.

Poliţia Capitalei: „Faţă de alţi ani nu mai sunt aşa vizibili“

Contactaţi de reporterii „Adevărul“, reprezentanţii Poliţiei Capitalei recunosc că încă se comercializează prin pieţe şi alte locuri aglomerate astfel de produse pirotehnice. „Aşa este, încă se mai vând, dar ce pot să îţi spun este că faţă de alţi ani nu mai sunt aşa vizibili. Noi am organizat fel de fel de acţiuni cu cei de la sectoare care aveau arondate pieţe. Chiar în noaptea Crăciunului am urmărit un camion care oprea din loc în loc şi lăsa nişte colete. L-am urmărit şi am descoperit un adăpost clandestin în zona Vitan Bârzeşti. Nu erau petarde mici, erau unele mai mari“, explică purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Bogdan Ghebaur.

De asemenea, mai explică reprezentantul Poliţiei Capitalei, comercianţii de ocazie au început să vândă, de teama controalelor, chiar în casele în care locuiesc şi pentru a putea intra într-un aparatement poliţiştii au nevoie de un mandat.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite