Triumful oamenilor de cultură la UNITEM. Interviu cu actorul anului: „Artiştii de la Chişinău sunt mai fuduli”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petru Hadârcă, directorul Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”, a luat premiul pentru cel mai bun manager. FOTO Alexandru Tarlev
Petru Hadârcă, directorul Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”, a luat premiul pentru cel mai bun manager. FOTO Alexandru Tarlev

Pentru o singură seară, actorii care joacă pe scenele teatrelor din ţară au fost mai importanţi decât actorii de pe scena politică şi asta pentru că întreaga atenţie a oamenilor de cultură, dar şi a politicienilor a fost îndreptată către Gala Premiilor UNITEM, acolo unde au fost premiate cele mai bune performanţe teatrale.

Cei care strălucesc în lumina reflectoarelor pe scenele teatrelor din ţară, dar şi cei care se ascund în întunericul culiselor s-au bucurat de laudele şi recunoştinţa colegilor de breaslă, a prietenilor, a reprezentanţilor conducerii de stat, dar şi a oamenilor simpli iubitori de teatru. Gala Uniunii Teatrale din Republica Moldova, aflată la cea de-a XIV ediţie a oferit premii pentru performanţele actoriceşti, regizorale, scenografice şi muzicale care s-au remarcat pe arena teatrală în anul 2014.

Premii pentru critică, debut, scenografie şi costume

În cadrul ceremoniei au fost acordate premii pentru activitatea oamenilor de teatru la categorii precum cel mai bun rol masculin şi feminin, cea mai bună lucrare regizorală şi cele mai bune spectacole pentru copii. Nu a fost însă dată uitării munca celor din spatele cortinei. Premiul pentru cele mai bune costume i-a revenit Mariei Palii care îmbracă personajele actorilor de pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi. Premiul pentru cea mai bună creaţie muzicală i-a revenit lui Liviu Ştirbu, pentru muzica din spectacolul „Notenkraker sau al cincilea anotimp”, în regia lui Mihai Ţărnă care a montat pentru Teatrul de Revistă „Ginta Latină”, iar premiul pentru cea mai bună scenografie a ajuns la Adrian Suruceanu, pentru spectacolele „Adam şi Eva” şi „Frumoasa adormită”, în regia lui Boris Focşa, montate la Teatrul Republican „Luceafărul”. Cel mai bun debut actoricesc l-a avut Dmitri Dubina, actor la Teatrul Dramatic de Stat pentru Tineret „С улицы Роз” (trad. din rusă - „De pe strada Trandafirilor”), iar cel mai bun critic de teatru a fost desemnată Irina Nechit.

UNITEM: cei mai buni actori sunt...

Juriul UNITEM a hotărât că cel mai bun rol masculin a fost interpretat de Tudor Andriuţă, actor pe scena teatrului „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul. După o absenţă de 22 de ani, artistul a revenit la actorie în rolul lui Panait din spectacolul „Vine apa sau Nimfodora”. „Sunt onorat. Mulţumesc oamenilor care  au fost permanent alături de mine. Mă închin în faţa mamei mele, doar ea îmi cunoaşte chinurile”, a spus actorul. Premiul pentru cel mai bun rol feminin i-a revenit Olgăi Prohorova pentru rolul său din spectacolul „Свободная пара”, jucat la Teatrul Republican din Tiraspol. Premiul pentru cel mai bun rol în teatrul de păpuşi i-a revenit lui Arcadie Strungaru, pentru rolul „Struţul” în spectacolul  „Elefănţelul curios”, înscenat la Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici”, iar cel mai bun spectacol pentru copii a fost desemnat „Notenkraker sau al cincilea anotimp” de la Teatrul de Revistă „Ginta Latină”. Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin a fost decernat Dianei Decuseară, pentru rolul Aghikăi din spectacolul „Familia Tot”.

Premii speciale pentru oameni speciali

În cadrul festivităţii s-au înmânat premii speciale pentru oamenii de cultură cu o experienţă vastă în spate care, într-un fel sau altul, au revoluţionat lumea teatrală din ţară. Premiul „Nadejda Aroneţkaia”, conferit în premieră de UNITEM, a fost acordat actorului de la Teatrul de Stat de Dramă şi Comedie „N. Aroneţkaia” din Tiraspol, Igor Taran. O altă distincţie oferită pentru prima dată a fost şi cea de recunoştinţă pentru munca unor personalităţi care au contribuit la dezvoltarea culturii. În acest an, premiul a mers la ex-ministrului Culturii, Grigore Cuşnir. Un premiu de excelenţă i-a fost acordat actorului, scriitorului şi regizorului român Dan Puric. „Astăzi, comunitatea teatrală din Republica Moldova mă primeşte în sânul ei. Caragiale spunea că poporul român are destul umor cât să-l exporte, eu cred că dumneavoastră aveţi sensibilitate cât să ajungă pentru export. Propun instituirea unui premiu în numele unui sufleur. Un sufleur care la 19 ani s-a angajat la un teatru şi încet-încet a devenit sufleurul conştiinţei noastre naţionale, Mihai Eminescu”, a declarat Dan Puric.

Premiul pentru cel mai bun spectacol dramatic l-a obţinut piesa „Familia Tot” de Istvan Orkey, în regia lui Alexandru Cozub, montat la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”. Cea mai bună lucrare regizorală i-a revenit Danielei Burlaca pentru spectacolul „Scaunele” de Eugen Ionesco, jucat pe scena Teatrului Studio Geneza Art.

Interviu cu Tudor Andriuţă, desemnat cel mai bun actor, Teatrul „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul

Domnule Andriuţă, vorbiţi-ne despre personajul dumneavoastră. Cum este Panait şi cât de mult v-aţi identificat cu el?

În primul rând vreau să vă spun că trebuie, neapărat, să veniţi mai des la Cahul, să vedeţi cum se face teatru la noi. Personajul meu, Panait, este unul în care se întruneşte toată istoria Basarabiei. Prin prisma lui se vede istoria multor oameni. Bucuriile, tristeţile, atitudinile lui sunt cele ale tuturor basarabenilor. Este un personaj iubit de către spectatori.

Cum este ca, după 22 de ani de absenţă, să reveniţi în forţă şi să adunaţi atâtea laude?

Revenirea mea a fost posibilă datorită colegilor mei, care sunt cei mai buni de pe faţa pământului. Îi mulţumesc mult regizorului spectacolului „Vine apa sau Nimfodora” care m-a readus în teatru. Rezultatul acesta vine după foarte multă muncă, aşa că este o bucurie reală pentru mine.

Cât de obiective credeţi că sunt deciziile juriului?

Teatrul nostru a fost nominalizat la cinci categorii; am câştigat una. Nu ştiu cât de obiective sau subiective sunt rezultatele. Aşa a decis juriul, asta e. În viziunea mea, toţi actorii prezenţi aici, în această seară sunt foarte buni.

Există diferenţe între publicul de la Cahul şi cel de la Chişinău?

Voi, cei de aici, sunteţi mai fuduli. Noi, la Cahul, montăm un spectacol pe lună. Aici, o premieră are loc o dată la trei-patru luni. Reuşim să facem lucruri interesante chiar dacă nu avem multe resurse şi materiale tehnice. Oamenii din Cahul vin la teatru, sălile sunt pline, încercăm să educăm prin teatru. Ne iubim spectatorul şi el ne iubeşte.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite