Tânăr de 20 de ani lovit mortal pe trecerea de pietoni
0
Un tânăr de 20 de ani, din Străşeni, a fost lovit mortal azi noapte pe trecerea de pietoni de un automobil Gaz. „Conducătorul autovehicolului nu a observat că persoana traversa strada pe trecerea de pietoni. Medicii veniţi la faţa locului au constatat că victima a decedat pe loc“, susţine Adrian Jovmir, şeful Serviciului de presă a Comisariatului General de Poliţiei.
Jovmir spune că şoferul nu era în stare de ebrietate. Cazul este investigat, dar şoferul susţine că nu l-a văzut deoarece era vizibilitate redusă, din cauza ploii torenţiale.
Serviciul de Urgenţă a fost solicitat ieri pentru a oferi îngrijiri medicale unei femei de 40 de ani din Capitală. „Victima a încercat să se sinucidă, luând 21 de pastile, împreună cu alcool. După ce medicii i-au acordat asistenţa necesară, aceasta a fost tarnsportată la Spitalul clinic municipal «Sfânta Treime»“, ne-a comunicat Petru Craveţ, purtătorul de cuvânt al Centrului Naţional de Medicină Urgentă.