Recomandări pentru şoferii care circulă în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atenţie şoferi. FOTO: Adevărul
Atenţie şoferi. FOTO: Adevărul

Şoferii moldoveni trebuie să manifeste prudenţă maximă pe drumurile naţionale în condiţiile de vizibilitate redusă, mai ales dimineaţa şi seara, deoarece se circulă intensiv şi carosabilul este umed.

În condiţiile carosabilului umed, şoferii sunt îndemnaţi să evite bruscarea comenzilor vehiculului, să ruleze cu o viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum şi să efectueze fiecare manevră numai după ce se asigură în prealabil.

În situaţia conducerii autovehiculelor în condiţii de ceaţă, şoferii sunt obligaţi, pe lângă luminile de întâlnire, să le conecteze şi pe cele de ceaţă.

Recomandările vin din partea Inspectoratului Naţional de Patrulare din Chişinău. 

„În condiţiile în care vizibilitatea în oglinzile retrovizoare ale autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor de către şoferi reduce riscul producerii unor accidente cauzate de neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers”, susţine Inspectoratul.

„Reamintim şoferilor că sunt obligaţi să respecte limita de viteză în localităţi şi în afara lor, pentru că asta permite oprirea în condiţii de siguranţă atunci când apare o situaţie de pericol. De asemenea, pentru siguranţă se cere mărirea distanţei în mers între vehicule”, spune Inspectoratului de Patrulare.

Pietonilor li se recomandă să meargă doar pe trotuare, să traverseze strada numai prin locurile semnalizate şi marcate, la culoarea verde a semaforului, după ce se asigură în trafic.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite