Creştinii catolici sărbătoresc duminică Paştile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pastele copilariei

După un post de 40 de zile, creştinii catolici, şi cei din Republica Moldova, sărbătoresc duminică, 17 aprilie, Paştile. Deşi restricţiile anti-COVID au fost anulate, numărul de liturghii la Catedrala Romano-Catolică „Providenţa Divină” din Chişinău nu au fost reduse, ele vor fi ca şi pe timp de pandemie.

„Practic am reluat, cu bucurie, toate cele rânduite de canoanele bisericii, având în vedere că nu mai este nicio limitare. În acest sens, noi am invitat să vină tot poporul creştin la sfintele celebrări. Toată săptămâna aceasta sfântă, începând de luni, dar mai ales de joi, au umplut catedrala foarte mulţi creştini. Nici nu mă aşteptam că o să renască această dorinţă a oamenilor de a se uni cu Dumnezeu în momentele de mare sărbătoare, cum este şi Sfânta Înviere a lui Isus”, a spus Anton Coşa, episcopul Bisericii Romano-Catolice din Republica Moldova, solicitat de IPN.

În Sâmbăta Mare, preoţii catolici se pregătesc pentru vegherea pascală, care va începe la Caterala „Providenţa Divină” din Chişinău la ora 20.00. „Vom începe această lungă rugăciune de veghere cu aprinderea focului şi apoi sfinţirea lui. Noi nu avem acea practică ortodoxă de a aduce Focul Sacru de la Ierusalim, dar noi îl producem aici, îl binecuvântăm, prin rugăciune şi stropire cu apă sfinţită, aşa cum se binecuvintează şi alte obiecte de cult. Dacă ne vor permite condiţiile meteo, acest foc va fi aprins afară, după care vom intra în biserică şi vom proclama aşa-numitul imn pascal, Praeconium pascal. Afară, de la focul binecuvântat, se va aprinde lumânarea pascală. De la lumânarea pascală îşi aprind creştinii propriile lumânări şi cu aceste lumânări în mâini asistăm cu toţii la proclamarea Praeconiumului pascal. După aceea, vom asculta mai multe fragmente din Sfânta Scriptură, din Vechiul şi Noul Testament, care vor fi citite în diferite limbi: română, rusă şi poloneză, se vor aprinde toate luminile şi vom invoca solemn Aliluia, ca semn al învierii lui Isus Cristos. La sfârşit, vom face procesiunea solemnă de Înviere, în jurul bisericii, după care se vor sfinţi bucatele pascale”, a specificat episcopul.

Duminică, 17 aprilie, la Catedrala Romano-Catolică „Providena Divină” din capitală vor fi oficiate patru liturghii. La ora 9.00 serviciul divin va avea loc în limba poloneză, la ora 10.30 – în limba rusă, la 12.00 – în limba română, şi seara, la ora 18.00 – din nou în limba rusă.

În această zi de Înviere, episcopul Anton Coşa vine cu un mesaj de pace şi de încurajare către credincioşi, care să motiveze şi mai mult speranţa oamenilor. „Şi Sfânta Scriptură ne spune că, prin Învierea lui Cristos, s-a aprins în noi o nouă speranţă. Invit creştinii să trăiască aceste zile cu un spirit de încredere în bunul Dumnezeu. Suntem convinşi că şi lacrimile de durere se pot transforma în lacrimi de bucurie, întunericul se poate transforma în lumină, noi fiind conştienţi că Dumnezeu rămâne cu noi”, a subliniat episcopul Bisericii Romano-Catolice din Republica Moldova.

În unii ani, cum este şi acesta, catolicii şi ortodocşii sărbătoresc Paştile în duminici diferite, întrucât bisericile se conduc se calendare diferite. În Republica Moldova sunt în jur de 20 de mii de creştini catolici. Creştinii ortodocşi vor sărbători Paştile peste o săptămână, pe 24 aprilie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite