Zece personalităţi ale Moldovei au primit Premiul Naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece personalităţi marcante din domeniul medicinii, ştiinţei, literaturii, culturii, artei agriculturii, din segmentul de caritate şi securitate au fost distinşi cu Premiul Naţional vineri, 24 august, la Gala laureaţilor. Distincţiile au fost înmânate de Pavel Filip, cu mesajul că „se doresc oameni frumoşi, talentaţi şi creativi, care ştiu să încurajeze prin puterea exemplului”, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Guvernului.

Premiul Naţional pentru anul 2018 i-a fost acordat lui Oleg Lupan, doctor habilitat în ştiinţe tehnice, profesor universitar, pentru contribuţii originale la dezvoltarea nanotehnologiilor şi promovarea ştiinţei naţionale peste hotare. Pentru opera literară şi activitatea de cercetare în domeniul istoriei Basarabiei, Premiul Naţional i s-a acordat lui Iurie Colesnic. Pentru cercetările şi activitatea practică de excepţie în domeniul reumatologiei, cu Premiul Naţional a fost distinsă Liliana Groppa, doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar.

Gheorghe Savin, doctor habilitat în agricultură, conferenţiar cercetător, s-a învrednicit de Premiul Naţional pentru activitatea de selecţie şi dezvoltarea genofondului naţional al viţei de vie. Regizorul Viorel Mardare a luat Premiul Naţional pentru creaţia originală în arta filmului publicistic şi promovarea imaginii Republicii Moldova. Pentru inovaţii şi activitate de excepţie în domeniul chirurgiei inimii şi promovarea imaginii Republicii Moldova, Premiul Naţional i-a fost oferit lui Aureliu Batrânac, doctor în ştiinţe medicale, conferenţiar cercetător. Pentru contribuţie la promovarea identităţii culturale şi salvgardarea portului popular din Republica Moldova, Premiul Naţional i s-a conferit Mariei Cristea, meşter popular, fondator şi director al Casei Portului Popular „Casa Cristea”.

Premiul Naţional i-a fost  acordat şi solistului principal al Teatrului Bolşoi, baritonul Andrei Jilihovschi, pentru arta interpretativă de excepţie şi promovarea imaginii Republicii Moldova. Pentru contribuţie la realizarea proiectelor de caritate, pentru incluziunea persoanelor cu nevoi speciale şi pentru model de cetăţenie responsabilă pentru ţara de origine Republica Moldova, Premiul Naţional i-a fost acordat Victoriei Dunford, director executiv al Asociaţiei de caritate „MAD-Aid Limited”. Un alt premiant este Ion Solonenco, general de brigadă în retragere, conducător al delegaţiei Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control, pentru contribuţie considerabilă la promovarea politicii de reintegrare şi securitate a ţării.

„Vorbim despre oameni care au reuşit. Despre oameni care promovează imaginea ţării chiar şi în afara ei. Oameni care, prin realizările lor, ne obligă să credem că se poate. Într-o perioadă în care s-ar părea că ne lipsesc modele de urmat, iar între valori şi non-valori separaţia nu întotdeauna este clară, este important să spunem tinerei generaţii că avem exemple şi oameni la care ne putem raporta”, a spus premierul Pavel Filip.

Premiul Naţional, în valoare de 100 de mii de lei, se acordă anual cetăţenilor Republicii Moldova pentru realizări remarcabile în diverse domenii de activitate. Câştigătorii premiului sunt selectaţi în bază de concurs de dosare.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite