Plahotniuc: Blocul ACUM trebuie să-şi asume criza pe care o va provoca, dacă refuză dialogul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PDM, controversatul om de afaceri Vlad Plahotniuc, consideră că liderii Blocului electoral ACUM, Maia Sandu şi Andrei Năstase, ar trebui să accepte invitaţia la dialog a Democraţilor privind formarea unei alianţe de guvernare. Potrivit lui, dacă acest lucru nu se va întâmpla, Blocul ACUM trebuie să-şi asume responsabilitatea în faţa cetăţenilor pentru faptul că aruncă ţara într-o criză politică.

Vlad Plahotniuc a declarat că, deşi nu-şi doreşte anticipate, PDM este pregătit inclusiv pentru acest scenariu. Democratul e de părere că anticipatele ar aduce mai multe voturi formaţiunii sale, însă vor avea de pierdut cei din opoziţia de dreapta.

„Într-un fel îi înţeleg, au anunţat acest refuz de a dialoga, pentru că s-au prins într-o capcană încă dinainte de alegeri, când, pentru a-şi mobiliza mai bine susţinătorii, au semnat acel document că nu vor face alianţe. A fost o mişcare politică, pe care ei au considerat-o utilă probabil şi trebuie acceptată aşa cum este. Însă, peste tot în lume, în competiţia electorală partidele se duşmănesc, de multe ori fac declaraţii că sub nici o formă nu se vor alia cu oponenţii, dar după alegeri lucrurile încep să se schimbe, pentru că fiecare înţelege că ţara trebuie guvernată”, a spus Vlad Plahotniuc într-un interviu pentru Deschide.md.

Plahotniuc susţine că „mulţi dintre cei care au fost aleşi pe lista ACUM sau în circumscripţii au fost în trecut în alianţă cu PDM, au fost numiţi în funcţii cu votul PDM, au participat la negocieri pentru formarea alianţelor cu PDM şi alte partide”.

„Şi atunci nu aveau nici o problemă să facă alianţă cu noi. Acesta este doar un exemplu că imposibilitatea unor discuţii între partide nu există în realitate, este strict o chestiune de voinţă şi de dorinţă de a lucra pentru ţară, de a nu-ţi urma doar propriile interese”, a mai adăigat democratul.

Amintim că, după alegerile din 24 februarie, PSRM a obţinut 35 de mandate în Parlament, PDM - 30, ACUM - 26, Partidul Şor - 7, independenţi - 3.

PSRM a anunţat că nu va face alianţă cu niciun partid din actualul Parlament. Aceeaşi poziţie a exprimat-o şi Blocul ACUM.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite