PDM organizează duminică o „adunare naţională” a formaţiunii în PMAN. Presa va beneficia „de un loc special amenajat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Democrat din Moldova (PDM), condus de către controversatul om de afaceri Vlad Plahotniuc, a anunţat că organizează duminică, 21 octombrie, începând cu orele 11.00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, „un eveniment politic la care vor participa membri şi simpatizanţi ai partidului din toată ţara”.

„Adunarea Naţională PDM - Pentru Moldova se va desfăşura în Piaţă Marii Adunări Naţionale şi are ca scop prezentarea principiilor care vor sta la baza programului politic al partidului în următorii ani”, se arată într-un comunicat de presă emis de PDM

Deşi este o acţiune publică, în centrul Capitalei, formaţiunea mai precizează că „reprezentanţii presei vor beneficia de un loc special amenajat pentru a urmări acest eveniment”.

Într-o conferinţă de presă, lidera PAS, Maia Sandu, a afirmat că PDM va aduce cu forţa oamenii la miting pentru a crea iluzia puterii. „Cei care sunt puternici nu trebuie să intimideze, să şantajeze profesori, medici, pentru a-i aduce cu forţa la manifestaţie. Doar nişte laşi aduc oamenii cu forţa pentru a le spune în continuare minciuni”, a declarat lidera PAS.

Solicitat de IPN, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat, Vitalie Gamurari, a spus că acuzaţiile PAS că PDM-ul ar intimida şi presa angajaţii publici să participe la manifestaţia de duminică sunt lipsite de temei.

„Nu am o explicaţie de ce PAS ar susţine un asemenea lucru. Probabil cei care au făcut această declaraţie apelau la asemenea practici când guvernau”, a spus Vitalie Gamurari.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite